România ne oferă sprijin pentru dezvoltarea justiţiei

"Aş vrea să reamintesc faptul că Ministerul Justiţiei din România are cu Ministerul Justiţiei din R. Moldova un proiect strategic, care vizează schimbul de experienţă, armonizarea politicilor din domeniul justiţiei şi sprijinul reciproc în legătură cu integrarea europeană," a declarat Cătălin Predoiu, în cadrul unei conferinţe de presă comune.
Printre domeniile în care vor colabora cele douî părţi se numără serviciul de probaţiune şi administraţiile naţionale a penitenciarelor.
Predoiu a anunţat că România oferă cinci burse pentru membrii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din R. Moldova şi zece locuri pentru şcolarizarea agenţilor de penitenciare la Şcoala de Agenţi de Penitenciare de la Târgu Ocna.
De asemenea, în domeniul probaţiunii s-au realizat schimburi de experienţă şi a fost încheiat un protocol de colaborare.
În plus, au existat consultări între cele două ministere pentru armonizarea legislaţiei, astfel ca pe termen lung cele două ţări sa aiba reglementari similare.
"Pentru viitor, ne-am propus un dialog foarte intens in ceea ce priveste Strategia de Dezvoltare a Justitiei ca serviciu public in Republica Moldova. Ministerul Justitiei din Republica Moldova este in curs de elaborare a acestei strategii si noi am convenit sa punem in legatura specialistii din cele doua ministere, astfel incat sa fie gasite cele mai bune solutii si sa expunem problemele, cu care noi ne-am confruntat," a adaugat Catalin Predoiu.
De asemenea, ministrul roman a expus si experienta Romaniei in desfiintarea unor parchete si instante cu volum mic de activitate, in efortul de a concentra resursele umane si constituirea unor unitati puternice.
"Daca in plan tehnic lucrurile stau in afara de orice dubiu, in plan politic lucrurile stau mai delicat. In mod firesc, inchiderea unor instante a creat probleme. Fiecare parlamentar doreste sa pastreze instantele din propria circumscriptie", a mai spus ministrul roman al Justitiei.
Cele doua parti au mai discutat despre crearea unei platforme de comunicare online, sub forma unui portal, astfel incat specialistii sa poata tine legatura permanent.
hotnews.ro