România nu va rămâne impasibilă. Va interveni în afacerile interne ale RM și fără permisiunea UE, susține Băsescu

La ultima sa întîlnire anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a avertizat că „România nu va putea rămîne impasibilă” în cazul în care din Transnistria sau regiunea găgăuză vor apărea provocări care să ameninţe traseul european al Moldovei.
Băsescu a precizat că „vom face o ofertă politică Republicii Moldova dacă nu se reuşeşte asigurarea securităţii şi suveranităţii acestei ţări, care este o ţară europeană, este parte a Europei şi nu a Uniunii Euroasiatice.”
România Liberă precizează că „acest fragment care „nu era în discurs” reprezintă probabil cel mai controversat element al discursului. El conţine o ameninţare clară că dacă UE nu va garanta parcursul european al Moldovei, România va acţiona fără acordul UE. Este o luare de poziţie care va trezi îngrijorări în multe capitale – în special la Berlin – şi un indiciu la fel de clar privind modul în care îşi va juca pe scena politică europeană ultimul an de mandat”.
sursa: romanialibera.ro