România pierde 200 de milioane de euro pe lună din cauza veto-ului Austriei pe Schengen: Decalajele între state se măresc
Uniunea Europeană s-a abătut de la misiunea iniţială, iar decalajele dintre state se adâncesc, în loc să fie micşorate.
Acesta a fost unul dintre subiectele abordate la Nod în Papură de Val Vâlcu şi Alfred Bulai.
“La începutul UE, viziunea era să nu fie războaie, etc. Dar la un moment dat, scopul era să reducă decalajele dintre regiuni. Acum, România pierde 200 de milioane de euro pe lună din cauza veto-ului Austriei. Deci cresc decalajele între regiuni. Ăia bogaţi sunt şi mai bogaţi, iar ăia săraci vor fi şi mai şi. Chiar dacă o ducem de zeci de ori mai bine decât în vremea lui Ceauşescu. Nu ne mai plângem de sărăcie, ne plângem de faptul că cei de lângă o duc mult mai bine. În medie, să spunem, decalajele cresc. Ni se spune să facem turism. Cine vine în Bucureşti să vadă blocuri comuniste? Ne întreabă lumea de ce nu am făcut. Păi nu am făcut. Turiştii se duc în Austria.
Eu nu văd cum poate fi recuperat acest decalaj”, a punctat Val Vâlcu la Nod în Papură.
“Bun, UE a apărut dintr-o raţiune simplă. Toate ţările europene, după război, aveau o problemă uriaşă. Europa era infinit mai distrusă decât SUA sau alte ţări din lumea arabă. A fost o coaliţie care să facă ca UE să fie un partener puternic în raport cu planeta”, a explicat sociologul Alfred Bulai.
“Şi iată că nu e! E la fel de slabă ca cea mai slabă ţară, respectiv Austria”, a intervenit Vâlcu.
“Da, ca dovadă că America poate controla oricând Europa, pentru că are resurse din acest punct de vedere. Între timp, nu numai că Japonia a crescut foarte mult, dar au apărut şi alţi mari competitori. China, India, lumea arabă. Europa a rămas, de fapt, la fel. Nu neapărat într-o situaţie pe care şi-au dorit-o cei care au întemeiat UE. Europa este centrul cultural al lumii, are rolul ei istoric, dar varianta asta a structurilor europene comune a ridicat de la bun început problema. Numai că atunci când mizele erau doar economice, se putea negocia mai uşor. Acum au apărut multe alte lucruri care complică situaţia.
Eu cred că UE poate fi fiabilă, dar mai trebuie schimbaţi politicienii. E clar că e nevoie de o schimbare!”, a mai spus Alfred Bulai.
“Da, dar gesturi cum au făcut Nehammer şi ministrul de Interne Karner îi întăresc pe suveranişti, pe cei care nu vor Europa, Uniunea Europeană. Dacă măsori acum sociologic ce părere au oamenii despre UE, vei constata un număr mai mare de nemulţumiţi!”, a mai spus şi Val Vâlcu.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO
“Noi am zis săru’mâna. Dacă nu e, nu e”. Bulai a câștigat pariul că nu intrăm în Schengen. “M-a amuzat fiindcă am mai trăit povestea asta, în 1997”
„A câștigat pariul Alfred Bulai. Nu am intrat în Schengen, nu văd ce obiectiv mai putem să ne propunem să ratăm acum”, a spus Val Vâlcu în deschiderea emisiunii „Nod în papură” de la DC News.
„Era o glumă pe internet că o să ieșim din Uniunea Europeană și nu o să îndeplinim criteriile de ieșire. Pe mine m-a amuzat povestea asta pentru că eu am mai trăit-o. În 1997, a fost un festival numit Cântarea României intră în NATO. Tot așa, un entuziasm debordant, Constantinescu era convins. Dar… NATO n-are calendar. S-au uitat la noi, au încercat să ne explice că e cu reguli, că e mai complicat. Și a venit terapeutic Bill Clinton, două ore, la București. A apărut în Piața Universității care avea semnificație.
Dar era același gen de “heirupism”, pe ultima sută de metri, pe ideea că, dacă vrem, noi intrăm. Nu, politica și diplomația se fac altfel. E un vot de blam pentru politicienii români. A intrat Croația, da? Dar România și Bulgaria au dreptul la veto. De ce nu și l-au exercitat să blocheze Croația? De ce să fim copiii sărmani care acceptăm orice? Am văzut indignarea lui Iohannis, dar în UE se negociază la sânge, ei sunt obișnuiți. Frate, nu ne culcăm pe o ureche că noi îndeplinim niște criterii. E vorba de o decizie politică la mijloc, cu interese”, a explicat Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!