ActualitateROMÂNIA

România susţine relansarea negocierilor de pace în Orientul Mijlociu bazate pe soluţia celor două state

România susţine eforturile de relansare a negocierilor de pace bazate pe soluţia “celor două state”, în acelaşi timp cu cele privind eliberarea tuturor ostaticilor şi sprijinul umanitar pentru populaţia din Gaza aflată într-o situaţie dificilă, a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la reuniunea ministerială co-organizată duminică, la Bruxelles, de Regatul Arabiei Saudite şi Regatul Norvegiei.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis luni AGERPRES, reuniunea a avut tema “Eforturi de implementare a soluţiei celor două state, inclusiv problematica recunoaşterii”.

În acest context, arată sursa citată, Odobescu a reamintit că România a recunoscut Palestina încă din anul 1988 şi a sprijinit activ demersurile menite să creeze condiţiile necesare pentru implementarea soluţiei celor două state, Statul Israel şi respectiv un stat Palestina, independent, democratic, contiguu şi viabil, care să co-existe în pace şi securitate, în cadrul unor frontiere sigure şi recunoscute.

Reuniunea a prilejuit un dialog interactiv, centrat pe obţinerea unei păci durabile şi juste în Orientul Mijlociu, care să ia în calcul atât drepturile poporului palestinian, cât şi securitatea Statului Israel şi a întregii regiuni, a precizat MAE.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *