România va contribui la pachetul de măsuri al Consiliului Europei pentru Ucraina, susține Corlățean
Potrivit MAE de la București, întâlnirea a avut loc în marja reuniunii ministeriale a Consiliului Europei, de la Viena, desfăşurată în perioada 5-6 mai.
În cadrul întrevederii, şeful diplomaţiei române a evidenţiat preocuparea Bucureştiului "faţă de deteriorarea securităţii regionale în Estul Europei, generată de fluiditatea evoluţiilor de securitate din Ucraina", potrivit sursei citate.
Totodată, Corlăţean a menţionat îngrijorarea României în ceea ce priveşte "potenţialele efecte asupra regiunii transnistrene a Republicii Moldova şi a reiterat utilitatea implicării mai active a Consiliului Europei pentru păstrarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei statelor pe teritoriul cărora există conflicte îngheţate", precizează MAE.
Cei doi oficiali au subliniat importanţa măsurilor de sprijin ale Consiliului Europei pentru reformele democratice iniţiate de Guvernul de la Kiev, inclusiv cele din domeniul constituţional şi al ameliorării protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. În acest context, Titus Corlăţean a anunţat decizia autorităţilor române de a avansa "o contribuţie concretă la implementarea Pachetului de măsuri imediate al Consiliului Europei pentru Ucraina", mai precizează Ministerul de Externe.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!