ActualitateExterne

Romanul „Război și Pace”, dar și alte opere literare care elogiază armata rusă, vor fi excluse din școlile din Ucraina

Viceministrul Educației al Ucrainei, Andrei Vitrenko a anunțat modificări în programul educațional de la 1 septembrie 2022. Astfel, în școlile din Ucraina nu va mai fi predat romanul scriitorului rus Lev Tolstoi, „Război și Pace”, transmite presa din Ucraina cu referire la Replicamedia.md.

Mai mult ca atât, vor fi excluse și alte opere din literatură care elogiază aramata rusă.

„Toate acestea vor fi complet excluse din literatura străină. Ei bine, de exemplu, Război și Pace. Astfel de lucruri nu vor mai fi studiate în Ucraina. Adică tot ce cântă „trupele orci” va dispărea din programul literaturii străine”, a declarat Vitrenko.

Potrivit viceministrului, în conformitate cu ordinul Ministerului Educației și Științei, s-au creat grupuri de lucru de înaltă profesionalitate, care lucrează deja la schimbări în programa școlară.

Fiind întrebat despre soarta operelor altor scriitori ruși, care ar putea fi și ei excluși din programa școlară, Vitrenko a răspuns că au existat discuții pe această temă între profesioniști, după care se va lua o decizie.

„Ca să fiu sincer, acum sunt în desfășurare discuții la nivel profesional – sunt foarte tensionate. Membrii grupurilor de lucru, care au fost selectați de ministerul nostru, vor ajunge, sunt sigur, la o înțelegere, și vom vedea un program actualizat despre literatura străină”, a mai răspuns Vitrenko.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *