Sport
Romario vrea sa devina socialist

Legendarul golgheter brazilian Romario da Souza Faria intra in politica, urmand sa se inscrie in Partidul Socialist Brazilian (PSB) si ar putea candida la alegerile programate pentru anul viitor, informeaza agentia EFE, citand surse politice braziliene.
In varsta de 43 ani, Romario si-a anuntat recent revenirea in activitatea fotbalistica, la modesta echipa America din Rio de Janeiro, gruparea de suflet a tatalui sau decedat, la care fostul atacant al lui FC Barcelona urmeaza sa debuteze in cursul acestei luni. Campion mondial cu reprezentativa Braziliei in 1994, Romario a avut, in ultima perioada, cateva probleme cu justitia. El a fost arestat timp de o zi pentru neplata pensiei alimentare catre fosta sa sotie, cu care are doi copii.