Romii cer un mecanism special care să monitorizeze procesul de integrare a acestora
Anatolie Cainareanu, vicepreşedintele asociaţiei „Elita romani”, a spus într-o conferinţă de presă la IPN că romii din Republica Moldova se confruntă cu o serie de probleme care încep de la faptul că nu au acte. Nimeni nici nu ştie câţi romi de fapt locuiesc în ţară, iar toate rapoartele şi informaţiile publicate de ONG-urile din domeniu sunt neveridice.
Membrii asociaţiei sunt nemulţumiţi şi de inactivitatea Mişcării social-politice a romilor. Nicolae Fărâmă, membru al asociaţiei, a remarcat că de câţiva ani, de când există acest partid, nu a organizat şedinţele consiliului naţional politic. „Nici nu m-am gândit că ţiganii vor fi discriminaţi tot de către ţigani”, a subliniat Nicolae Fărâma, adăugând că în cadrul acestui partid s-a creat un grup din câteva persoane care în loc să rezolve problemele romilor, îşi văd doar de interesele proprii.
Ion Fărâma, preşedintele asociaţiei „Elita romani”, a subliniat că procesul de integrare a romilor este unul delicat. Este nevoie de lichidat analfabetismului din rândul romilor. Pentru aceasta, dar nu numai, e nevoie de fonduri externe, dar acestea nu ajung la populaţie, ci sunt „tocate” de către câteva ONG-uri din domeniu. În acest sens, Ion Fărâma a subliniat că este nevoie de a institui un mecanism viabil, care sub controlul Guvernului să monitorizeze întreg procesul de integrare în socială a romilor. Guvernului i se mai cere să ţină cont de cerinţele romilor şi să pună în aplicare toate programele şi proiectele aprobate în acest sens.
Membrii asociaţiei au adăugat că, dacă Mişcarea social-politică a romilor, care este mecanismul central de promovare a intereselor acestora, nu va începe a activa normal, aceştia vor recurge la proteste.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!