RTR Moldova asigură că se duc negocieri pentru revenirea postului în grila de programe
Ca rezultat a acestor negocieri, constatăm, că încetarea retransmiterii postului de televiziune „RTR Moldova” a avut loc ca consecință a unor probleme de ordin comercial, rezultate din lipsa înțelegerii mutuale între companii. Am constatat însă, că toate părțile sunt cointeresate în soluționarea cît mai rapidă a acestei probleme. Astfel, negocierile vor continua astăzi, 14 ianuarie, și mîine – 15 ianuarie 2014.
La prima rundă de discuție, conducerea „RTR Moldova”, a comunicat decizia de a prezenta dreptul de retransmisie a postului sus-menționat în toate rețelele de cablu a Republicii Moldova în baza unor condiții speciale, și anume acordarea unor facilități; ce vor exclude pe viitor orice problemă de ordin financiar. Ca urmare a deciziei pronunțate de „RTR Moldova”, estimăm că în zilele apropiate, retransmisia postului va fi reluată în toate rețelele de cablu a Republicii La moment, postul de televiziune „RTR Moldova”, asigură transmiterea semnalului tutoror operatorilor de cablu a Republicii Moldova.
Directorul postului de televiziune „RTR Moldova”
Sergheev Evghenii