Rugăciunea lui Iisus
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt (…) Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor". (Ioan 17; 1-9; 20)
Și această rugăciune o întâlnim doar în Evanghelia după Ioan. O rugăciune extrem de importantă pentru dogmele creștine: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis." E un loc puternic, care ni-L descoperă pe Iisus, așa cum Însuși a spus despre sine: "Calea, adevărul și viața" (Ioan 14; 6). Sau: „ca să fie una precum suntem şi Noi". (v.11)
Dacă recitim cu atenție întreaga rugăciune, așa cum o vedem la Ioan, capitolul 17, vom înțelege ce așteaptă Iisus de la noi, care e drumul nostru în această viață și care e cea mai importantă poruncă. Dar vom mai înțelege că Iisus, așa cum am redat mai sus, nu S-a rugat pentru întreaga lume. Ci pentru cei pe care Tatăl i I-a dat Lui. E un pasaj cutremurător. Să ne gândim noi, că cineva, un om, nu a fost cuprins în această rugăciune, așa cum a fost cuprins în jertfa de pe Cruce. Fiindcă pe Cruce toți am fost îmbrățișați de Iisus Hristos.
Însă avem în zilele noastre contextul trist și adevărat să înțelegem această rugăciune a lui Iisus doar pentru o parte din oameni. La versetul 14 citim: „Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume." Și aici e o parte din răspuns. Iisus a rostit această rugăciune înainte de patimile Sale. Patimi suportate pentru întreaga lume. Însă așa cum El a pătimit, așa urmau să pătimească și ucenicii. Din acest motiv Iisus spune că „lumea i-a urât".
Îi văd astăzi pe cei pentru care s-a rugat Iisus tot mai des. Îi văd la știri. Uciși în fiecare zi doar pentru că sunt creștini. Și cei care iubesc lumea, apără lumea. Vor să salveze planeta, copacii, elefanții. Vor liberă exprimare, vor drepturi pentru minorități de tot soiul, și îi vedem zi de zi prezenți, activi, și foarte bine fac. Dar nu îi vedem să îi apere pe creștinii uciși cu sutele în ultimele luni. Oare chiar atât de mult îi urăște lumea?