Rugăciuni împotriva „diavolului” din buletin
Protestatarii sunt nemulţumiţi de intenţia deputaţilor de a adopta o lege privind evidenţa electronică a populaţiei, optând pentru păstrarea colectării manuale a datelor personale.
Protestatarii purtau icoane, cruci şi steaguri, iniţial adunându-se în faţa Catedralei „Naşterea Domnului”. De aici au mers până la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care s-au îndreptat spre Palatul Republicii.
Potrivit părintelui Serghei de la Biserica din satul Pripiceni, raionul Rezina, ei au venit să ceară anularea codificării cetăţenilor cu număr de identitate. „Acesta ar fi un control total asupra oamenilor. Noi avem nume de creştin pe care l-am primit la sfântul botez, iar numărul de identitate este numele fiarei, număr apocaliptic, care contravine credinţei noastre creştine”, ne-a mai spus el.
Nu vor cod de bare
La rândul său, preotul Anatolie Cibric, duhovnicul Asociaţiei „Sfânta Matroana”, ne-a declarat că, pe parcursul a şapte ani, creştinii deţin formularul nr. 9, mulţi dintre ei având paşapoarte de tip sovietic, fără cod de identificare. „Dacă legea sus-numită va fi adoptată în a doua lectură, va fi anulat paşaportul de tip sovietic, iar formularul nr. 9 – modificat. Noi suntem împotriva adoptării acestei legi. Creştinii vor să trăiască fără cod de identitate. Ministerul Tehnologiei Informaţionale a înaintat această lege fără a consulta populaţia. Acum, noi ne apărăm dreptul cetăţenesc”, ne-a explicat Cibric. El ne-a mai spus că preoţii şi credincioşii au binecuvântarea mitropolitului Moldovei, ÎPS Vladimir şi rugăciunile vor continua cât se va discuta această lege şi vor sta în faţa Parlamentului, în corturi proaspăt instalate, până ea va fi anulată.
Prea multe informaţii despre cetăţean
Preotul Ghenadie Văluţă, preşedintele Asociaţiei „Pro Ortodoxia”, a menţionat faptul că problema dosarului electronic pentru fiecare cetăţean face parte din multiplele legi promovate de actuala guvernare cu caracter anticreştin şi antisocial. „Trebuie să menţinem ceea ce avem până acum – dreptul la evidenţă manuală ca alternativă pentru evidenţa electronică. În cadrul programului de evidenţă electronică, ştim foarte bine că se doreşte implementarea unei evidenţe total computerizate, un control de colectare a maximumului de informaţie despre fiecare cetăţean, nu informaţie simplă, ci una amănunţită, precum ar fi, de exemplu, ce notă ai luat la BAC. Or, un dosar electronic, cu maximă informaţie, dă posibilitate guvernării de a deţine un control total asupra populaţiei şi de a exercita presiuni”, ne-a declarat Ghenadie Văluţă.
Amintim că, acum o lună, enoriaşi şi preoţi au protestat împotriva legii egalităţii, cerând excluderea sintagmei „orientare sexuală”.