Rusia a aprobat construirea unei centrale nucleare in enclava Kaliningrad
Primul ministru rus Vladimir Putin a autorizat lansarea constructiei unei centrale nucleare in enclava Kaliningrad, aflata intre statele UE Polonia si Lituania, in pofida ingrijorarilor stirnite de proiect, a informat agentia RIA NOVOSTI. Vladimir Putin a semnat in acest sens o ordonanta in care se precizeaza ca Ministerul rus al Mediului si-a dat acordul pentru constructie.
Prima unitate a centralei situate in nord-estul enclavei, linga granita cu Lituania, urmeaza sa fie finalizata in 2016, iar a doua in 2018. Potrivit RIA NOVOSTI, in constructia obiectivului nuclear vor putea investi si grupuri straine. Centrala cu o capacitate de 1.200 de MW (megawati) suscita ingrijorare printre locuitorii regiunii si printre ecologisti. Un sondaj publicat in 2009 de catre ziarul Kaliningrad Express arata ca 43% dintre locuitorii enclavei sint impotriva construirii centralei nucleare in zona, 26% sint pentru dar au temeri legate de siguranta, iar 19% sint complet favorabili.
Sursa: MOLDPRES