Rusia a autorizat “eliminarea” inamicilor din străinătate
Mai mult, a fost ordonată crearea de unităţi speciale pentru astfel de operaţiuni. Aceste misiuni ar fi trebuit începute înainte de 1 mai 2004.
Directiva se referea în special la statele Uniunii Europene şi cele din vestul Europei şi ar fi semnată de şeful serviciilor de contrainformații, FSB, succesorul KGB-ului.
Documentul pe care se specifică "Strict secret. Numai pentru uz intern, nu copiaţi!" este datat cu 19 martie 2003, cu patru ani înainte de uciderea spionului rus Alexander Litvinenko în Londra.
Săptămâna viitoare va avea loc o audiere în urma căreia se va stabili dacă se vor extinde investigaţiile în dosarul morţii lui Litvinenko, în timp ce Rusia refuză extrădarea principalului suspect în acest caz, fostul bodyguard KGB, Andrei Lugovoi.
Actul se referă la o lege a guvernului rus aprobată în 2002, de combatere a activităţilor extremiste inamice, dar care nu conţine referiri la folosirea forţei.
Obiectivele principale sunt observarea şi identificarea ţintelor şi, cu directive speciale, eliminarea lor chiar în afara Rusiei, în foste ţări sovietice şi în Uniunea Europeană. Țintele sunt "liderii grupurilor şi organizaţiilor teroriste, ai organizaţiilor extremiste sau persoane care au părăsit ilegal Rusia şi sunt căutate de agenţii federali".
Sursa: Evz.ro/Telegraph.co.uk