Ultima oră

Rusia a EXPULZATun jurnalist american de la Radio Europa Libera

David Satter, un mai vechi critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, lucra în Rusia, din 2003, pentru postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL). Fost corespondent Wall Street Journal (WSJ) şi Financial Times (FT), el a scris trei cărţi despre Rusia şi fosta Uniune Sovietică, conform Mediafax.

Ambasada americană de la Moscova a fost informată despre acţiunea împotriva lui Satter şi a emis o notă de protest oficială, a declarat preşedintele Radio Free Europe/Radio Liberty Kevin Close. Ambasada a solicitat, fără rezultat, explicaţii din partea autorităţilor ruse.
Decizia, care intervine înainte de începerea Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Soci, luna viitoare, riscă să tensioneze şi mai mult relaţiile dintre Washington şi Moscova.

Este una dintre primele expulzări de jurnalişti din Rusia, după Războiul Rece.

"Mi s-a spus că prezenţa mea în Rusia nu este dezirabilă în opinia serviciilor de securitate. Nu mi-a fost oferit niciun alt motiv", a declarat Satter pentru AFP, într-un e-mail trimis de la Londra.

"Bunurile mele se află la Moscova, unde am un apartament. Însă, fără permisiunea de a intra în ţară, nu pot să le recuperez. Mi-ar plăcea să mă întorc să lucrez la Moscova, dar nu pot face acest lucru fără viză", a spus el.

"În timp ce încerca să plece din Ucraina pentru a reveni în Rusia, după ce a acoperit manifestaţiile, au început problemele", a declarat telefonic o purtătoare de cuvânt a Radio Free Europe, Karisue Wyson.

Satter a fost informat în decembrie că solicitarea sa de viză a fost aprobată, dar o reprezentantă a ambasadei ruse la Kiev i-a spus, ulterior, că prezenţa sa în Rusia este considerată "indezirabilă", a precizat Wyson.

Ucraina este scena, de la 21 noiembrie, a unor manifestaţii în favoarea integrării europene, după refuzul autorităţilor de a semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), pregătit de trei ani, în schimbul unei cooperări economice cu Moscova.

Sursa: Revista22.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *