Actualitate

Rusia a început producţia sistemelor de apărare antiaeriană S-400 care urmează să fie livrate Turciei

”Am început să executăm contractul. Producţia sistemelor S-400 care urmează să fie livrate Turciei a început”, a declarat Miheev, citat de agenţia Ria Novosti.

Sistemul rus S-400 este proiectat să distrugă avioane, rachete de croazieră şi rachete balistice, inclusiv rachete cu rază medie de acţiune, dar pot fi, de asemenea, utilizate pentru obiective aflate la sol. S-400 poate viza ţinte aflate la o distanţă de până la 400 de kilometri şi la o altitudine de până la 30 de kilometri.

În luna decembrie, Moscova şi Ankara au semnat acordul care prevede achiziţionarea de către Turcia a unor sisteme antiaeriene ruse S-400. Acordul privind sistemele antiaeriene S-400, care potrivit estimărilor are valoarea de 2,5 miliarde de dolari, a generat preocupări în Occident, în contextul în care Turcia este stat membru al Alianţei Nord-Atlantice. Sistemul antiaerian rus nu poate fi integrat în infrastructura militară NATO.

Sursa: mediafax.ro


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *