Rusia acumulează capacităţi militare “semnificative” în Siria, acuză NATO
"Suntem preocupaţi în legătură cu acumularea de capacităţi militare – efective terestre, forţe navale în estul Mării Mediterane şi avioane militare care efectuează bombardamente", a declarat Jens Stoltenberg, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Acordul de încetare a focului în Siria, rezultatul negocierilor dintre SUA şi Rusia, a intrat în vigoare sâmbătă, aplicându-se confruntărilor dintre forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate Administraţiei Bashar al-Assad.
"Am observat semnale încurajatoare că armistiţiul este respectat în linii mari, dar, în acelaşi timp, au fost şi încălcări. Implementarea armistiţiului este cea mai bună bază politică pentru găsirea unei soluţii negociate la criza din Siria", a spus Stoltenberg în cursul unei vizite în Kuwait.
Armistiţiul nu include organizaţiile teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida. Atât coaliţia internaţională coordonată de SUA, cât şi Rusia au anunţat că vor continua operaţiunile militare contra "grupurilor teroriste".
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia va continua raidurile aeriene împotriva "organizaţiilor teroriste" din Siria şi după intrarea în vigoare a armistiţiului. "În mod evident, bombardamentele împotriva grupurilor teroriste din Siria vor continua", a declarat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu membri ai conducerii Serviciului federal de Securitate (FSB). Damascul şi Rusia îi cataloghează pe rebelii susţinuţi de occident drept "terorişti".
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 250.000 de morţi.
O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. Rusia a lansat, în septembrie 2015, raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!