CSI / Rusia

Rusia acuză Occidentul că “politizează” cazul estonianului condamnat pentru spionaj

Eston Kohver, arestat în Rusia, dar, potrivit autorităților de la Tallinn, răpit în Estonia, a fost găsit vinovat de "spionaj, deținere ilegală de arme și trecerea ilegală a frontierei ruse", un verdict care a declanșat proteste la Bruxelles și Washington, într-un context de tensiuni puternice și de suspiciuni de spionaj între Rusia și Occident.

Uniunea Europeană și Statele Unite au cerut eliberarea "imediată" a lui Eston Kohver, agent în cadrul Kaitsepolitsei, agenția estoniană de securitate însărcinată în special cu contraspionajul, făcând apel la Rusia să acționeze în acord cu obligațiile sale internaționale.

"Nu putem califica aceste declarații ferme decât tentativă de politizare a cazului", a declarat joi purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, într-un comunicat, subliniind că "legitimitatea" acțiunii penale împotriva lui Kohver și "soliditatea" verdictului justiției ruse "nu pot fi puse la îndoială".

"Suntem surprinși de reacția partenerilor noștri străini. Suntem obligați să reamintim că acest proces", care s-a derulat cu ușile închise, cu excepția anunțării verdictului, "s-a desfășurat în conformitate cu legislația rusă și cu respectarea strictă a normelor juridice", a adăugat ea.

Eston Kohver, arestat la 5 septembrie 2014 de către serviciile federale de securitate ruse (FSB), a fost condamnat miercuri la 15 ani de închisoare pe teritoriul rus, sentința fiind dată de un tribunal din regiunea Pskov, situată în apropiere de granița cu Estonia, regiune unde, potrivit Moscovei, a fost reținut ofițerul estonian în timp ce încerca să deruleze o operațiune de culegere de informații secrete.

FSB indica la acea dată că asupra lui au fost găsite un pistol, muniție, 5.000 de euro și "echipament special pentru înregistrări ilegale", precum și "materiale destinate unei misiuni de spionaj".

Autoritățile estoniene au anunțat în schimb că Eston Kohver a fost "capturat de necunoscuți veniți din Rusia, în timp ce el era de serviciu pe teritoriul estonian", lucrând la un caz de contrabandă implicând mafia rusă, și "răpit cu forța, sub amenințarea armei".
sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *