Rusia amenință că va lovi mortal centrele de decizie ale Ucrainei: „Nu vom avea altă opțiune”
Moscova va lovi mortal în centrele decizionale, dacă Kievul va folosi împotriva teritoriilor ruse armele primite de la Statele Unite, a spus adjunctul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, într-un interviu pentru postul de televiziune din Qatar Al Jazeera, preluat de agenția rusă TASS.
„Dacă aceste tipuri de arme sunt folosite împotriva teritoriilor ruse, forțele armate ale țării noastre nu vor avea de ales decât să acționeze pentru a distruge centrele de decizie!”, a spus acesta.
Fostul președinte al Rusiei a mai subliniat: „Toată lumea înţelege ce fel de centre sunt acestea, acestea sunt Ministerul Apărării şi Statul-Major General, şi orice altceva de unde se comandă!” „Dar trebuie să înțelegeți că centrele finale de luare a deciziei în acest caz, din păcate, nici măcar nu sunt situate pe teritoriul Kievului. Prin urmare, aceasta este, cu siguranță, o amenințare care va trebui luată în considerare”, a declarat Medvedev.
Potrivit acestuia, Moscova a atras atenția asupra schimbării poziției Washingtonului cu privire la furnizarea de arme către Ucraina.
„La început, președintele Biden a spus că nu vor furniza mai multe sisteme de lansatoare de rachete MLRS, în special rachete avansate. Și apoi această poziție a fost ajustată și s-a anunțat că, în orice caz, anumite tipuri, precum HIMARS, ar fi livrate”, a descris situația vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Și, deși, potrivit lui, aceste MLRS „nu au o rază atât de lungă de distrugere, reprezintă totuși o amenințare evidentă” pentru Rusia.
„Americanii sunt prevăzători spunând că aceste sisteme vor fi folosite doar pe teritoriul Ucrainei, dar din motive evidente nu controlează pe deplin acele decizii care sunt aplicate și adoptate de autoritățile ucrainene. Prin urmare, aceasta este, desigur, o amenințare și trebuie să răspundem!”, a conchis Medvedev.
Sursa: Libertatea.ro
Rusii sunt adevarati ocupanti.Ei cred ca lumea il va ierta pe putin cu timpul si santiunile vor fi scoase in curind.Dar nu e asa .
Adica dupa ce au distrus jumatate din Ucraina,ei se considera buni,fiindca pot distruge si mai tare aceasta tara ?
Da,asta e judecata unor barbari,criminali de razboi si de aceia Rusia trebuie izolata pentru totdeauna.