CSI / Rusia

Rusia anunță că a redeschis podul Crimeei pentru traficul rutier

Traficul pe partea pentru automobile a podului Kerci care leagă Crimeea de Rusia a fost redeschis luni dimineața, după explozia care l-a avariat puternic în luna octombrie, transmite Interfax și Hotnews.

„În cadrul lucrărilor de reparație, la ora 10.50 pe 5 decembrie, autoturismele au fost direcționate pe partea dreaptă a porțiunii de drum a Podului Crimeea”, a anunțat într-un comunicat Rosavtodor, agenția statului rus care se ocupă cu gestionarea drumurilor publice.

De asemenea, autoritatea a precizat că traficul rămâne deocamdată restricționat în continuare pentru camioane, care pot folosi 3 rute alternative deja existente pentru a ajunge în Crimeea.

Sursa citată amintește că guvernul rus a dat instrucțiuni ca reparațiile la infrastructura de transport și inginerie a podului Kerci, inclusiv a căii ferate avariate, să fie finalizate până la 1 decembrie 2023.

Ministrul britanic al Apărării nota la rândul său într-o evaluare publicată în luna noiembrie că este puțin probabil ca podul Crimeii să redevină complet operațional până în toamna anului viitor și că activitatea de reparații va depinde în mare măsură de condițiile meteorologice de iarna aceasta.

Vă amintim că la 8 octombrie, potrivit presei ruse, pe pod se afla un incendiu uriaș. Potrivit rapoartelor acestora, o cisternă de combustibil a luat foc pe pod.

Atacul a perturbat logistica rusească pentru Crimeea și sudul Ucrainei, reducând capacitatea Rusiei de a transporta echipamente militare și trupe în zonă pe calea ferată sau pe șosea.

De asemenea, la două zile după explozia care a avariat podul Kerci, Rusia a lansat un val de atacuri masive cu rachete împotriva Kievului și a altor orașe ucrainene, acuzând Ucraina că este responsabilă de avarierea podului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *