Rusia ar putea folosi teritoriul unui stat membru UE şi NATO pentru a crea un coridor spre Kaliningrad
Motivul pentru acest interes al Rusiei este poziția geografică a republicii baltice, care se află între enclava rusă Kaliningrad și aliatul Rusiei – Belarus.
Toate cele trei state baltice se tem de o posibilă invazie rusă. Cu toate acestea, Lituania pare a fi cea mai expusă.
„Lituania este cel mai mare obstacol în crearea unui coridor terestru al Moscovei între Kaliningrad și restul Rusiei”, afirma jurnaliştii BI.
Publicația mai notează că lituanieni se tem foarte mult de invazia trupelor rusești. Guvernul a publicat chiar un ghid pentru cetăţeni în caz de ocupație.
„Exemplele Georgiei și Ucrainei, care au pierdut o parte din teritoriile sale ne-au arătat că nu putem exclude posibilitatea unei situații similară în țara noastră, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru acest lucru”, – a declarat ministrul Apărării a Lituaniei Juozas Olekas.
În același timp, adjunctul comandantului Puterilor Aliate din Europa, generalul britanic Sir Adrian Bradshaw a observat creşterea numărului şi amplorii manevrelor trupelor ruse la granițele cu țările baltice. El a mai spus că acestea pot fi folosite „nu numai în scop de descurajare și ameninţare dar, de asemenea, pentru a ocupa teritorii NATO”.
În plus, BI notează că în 2014 Rusia a suspendat unilateral executarea acordului, în baza căruia partea lituaniană putea inspecta liber Forțele Armate ruse situate în Kaliningrad. În același timp, partea rusă avea dreptul de a face același lucru la obiectivele militare ale Lituaniei.
sursa: independent.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!