CSI / Rusia

Rusia – exclusă anul acesta de la ceremoniile de comemorare de la Auschwitz-Birkenau

Oficialii ruşi nu au fost invitaţi la ceremoniile de marcare a celei de-a 78-a aniversări de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului nazist Auschwitz-Birkenau, ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, a anunţat miercuri, 26 ianuarie, Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau, informează AFP și Agerpres.

”În contextul agresiunii împotriva unei Ucraine libere şi independente, reprezentanţii Federaţiei Ruse nu au fost invitaţi să participe la marcarea din acest an a aniversării eliberării Auschwitzului”, care urmează să aibă loc vineri, a declarat pentru AFP Piotr Sawicki, purtător de cuvânt al muzeului.

Până în prezent, Rusia a participat întotdeauna la ceremoniile care se desfăşoară anual pe 27 ianuarie, iar reprezentantul său avea o intervenţie în cadrul ceremoniei principale, potrivit AFP.

De asemenea, potrivit istoricului Piotr Cywinski, era evident că nu putea ”semna nicio scrisoare adresată ambasadorului rus pe tonul unei invitaţii”, în contextul conflictului.

”Sper că aceasta se va schimba în viitor, dar avem un drum lung de parcurs. (…) Rusia va avea nevoie de un timp extrem de lung şi de o introspecţie foarte profundă după acest conflict pentru a reveni în saloanele lumii civilizate” a spus el, citat de agenţia PAP.

La 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, muzeul a calificat atacul rusesc drept ”un act de barbarie”.

”Acest act de barbarie va fi judecat de istorie, iar autorii săi – trebuie să sperăm – de către Curtea Internaţională de Justiţie”, a indicat muzeul pe pagina de Twitter.

Construit în Polonia ocupată, Auschwitz-Birkenau este simbolul genocidului comis de Germania nazistă împotriva a şase milioane de evrei europeni, dintre care un milion au murit în lagăr între 1940 şi 1945, alături de peste 100.000 de ne-evrei.

Lagărul unde au murit aproximativ 80.000 de polonezi ne-evrei, 25.000 de romi şi 20.000 de soldaţi sovietici, a fost eliberat de Armata Roşie pe 27 ianuarie 1945.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *