Editorial

Rusia făţarnică

Este un adevăr demonstrabil dacă ne amintim că anume Rusia a încurajat şi a înarmat separatiştii pe un teritoriu recunoscut în plan internaţional ca fiind al RM, a injectat sute de milioane de dolari în consolidarea militară şi economică a regimului smirnovist pro-moscovit pe teritoriul suveran al RM, a plătit pensiile într-o regiune care de jure aparţine RM, a livrat Tiraspolului pe datorie gaze la preţuri mult mai mici decât cele pentru întreaga RM, a privatizat toate întreprinderile mari din raioanele de est fără să aibă acordul adevăratului lor proprietar. Prin multiplele declaraţii ale Dumei de Stat, Rusia a recunoscut toate actele secesioniste al regimului de la Tiraspol, iar prin tergiversarea retragerii forţelor sale armate şi a armamentului, Rusia a sfidat deciziile internaţionale prin care această ţară a fost calificată drept agresor sau una ce-şi mai menţine ilegal trupele pe un teritoriu ce nu-i aparţine.

Dacă toate aceste fapte recunoscute de comunitatea internaţională nu constituie o stare de ocupaţie de către Rusia a unei părţi din teritoriul RM, înseamnă că nici rebelii ceceni nu au fost sprijiniţi cu arme şi bani din exterior, nu au fost antrenaţi de mercenari străini, iar Dudaev nu trebuia împuşcat, ci primit cu flori la Kremlin, aşa cum e primit Igor Smirnov. Adică, dacă regimul de la Tiraspol nu este unul separatist şi o unealtă de menţinere a RM în stare de ocupaţie parţială, înseamnă că toate motivele inventate de Kremlin pentru a invada Cecenia au fost minciuni…

Dar iată că, după două decenii de ţinere ilegală sub control a unui teritoriu care nu-i aparţine, Rusia se trezeşte cu replici serioase din partea Occidentului. Mai întâi, cancelarul german Angela Merkel îi recomandă liderului de la Kremlin să-şi retragă soldaţii şi muniţiile din RM, apoi urmează replica preşedintelui român Traian Băsescu după întâlnirea cu premierul moldovean Vlad Filat: „România are interesul ca RM să-si redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”… Evident că ruşilor nu le prea place această poziţie a statelor UE şi, pentru a o compromite, virulentul Minister de Externe de la Moscova (care a trecut pe linie moartă orice reacţie la solicitarea cancelarului german privind retragerea militară a Rusiei din RM) a declanşat o adevărată isterie mediatică împotriva declaraţiei preşedintelui român. Chiar a doua zi după apariţia acesteia, reprezentantul oficial al MAE al Rusiei, A. Nesterenko, o face pe naivul şi, în loc să se refere la esenţa spuselor lui Băsescu conform cărora o ţară care nu-şi retrage armata aflată ilegal pe teritoriul altei ţări poate fi considerată drept ţară-ocupant, acesta reiterează rolul pacificatorilor ruşi care… fac parte din cu totul altă operă.

De ce a tăcut Moscova la replica Germaniei, dar a prins la glas la cea a României? Din simplul motiv că, ţinând cont de specificul situaţiei din regiune, administraţia de la Kremlin doreşte să dea un caracter cât mai subiectiv noilor demersuri europene privind eliminarea prezenţei sale militare pe teritoriul RM, să le încadreze într-o campanie propagandistică prin care să insufle că subiectul despre „ocupaţia rusească” este unul exclusiv de sorginte românească. De parcă americanii nu ar fi vorbit niciodată despre ocuparea de către ruşi a Ţărilor Baltice!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *