(RUSIA) Fiind filmată, se distra lovind copiii cu CUREAUA și PICIORUL
În filmuleț se vede cum îngrijitoarea lovește copii, în vârstă de 6-8 ani, cu cureaua și picioarele. De altfel ea strigă la ei și folosește cuvinte necenzurate. Ulterior s-a aflat că pe aceasta o enerva fatul că copii nu o ascultau, iar prin agresivitate ea își „impunea autoritatea”.
Filmulețul a ajuns la redacția agenției „Amur.info” prin mâinile unui cetățean care a preferat să-și păstreze anonimatul. Conform acestuia, îngrijitoarea avea 17 ani, și-a făcut studiile în colegiul din orașul Svobodnîi, însă nu le-a finalizat și s-a mutat la internatul respectiv.
Directoarea instituției este judecată, iar dacă va fi găsită vinovată de neîmplinirea responsabilităților va trebui să achite o amendă de 100 de mii de ruble sau va fi privată de libertate timp de trei ani.
O angajată a instituției, care nu lucra în domeniul pedagogic, a declarat sub anonimat că administrația era la curent cu situația din internat dar nu au întrerins nimic în această privință.
Timpul.md (A.G.)