Rusia jubilează după amenințarea lui Trump cu retragerea din NATO

Emisarul special al președintelui Rusiei, Kirill Dmitriev, a salutat pe X atacurile liderului SUA la adresa alianței Nord-Atlantice.
„Adio, NATO”, a scris pe platforma X șeful Fondului de Investiții al Rusiei și negociator principal al lui Vladimir Putin în relația cu SUA.
Mesajul a fost postat miercuri, alături de un link către un articol din cotidianul britanic Daily Mail, în care Donald Trump anunța că va critica dur NATO și că este gata să scoată SUA din alianța Nord-Atlantică.
Trump nu a vorbit despre asta în cele din urmă în discurs, deși i-a îndemnat pe aliați să se implice în deblocarea strâmtorii Ormuz, închisă de Iran.
Însă în declarațiile anterioare, publicate chiar miercuri, președintele a dat de înțeles că este aproape de o ruptură majoră cu partenerii din NATO.
Goodbye NATO. 🕊️ https://t.co/YaDqcgZrz6
— Kirill Dmitriev (@kadmitriev) April 1, 2026