CSI / RusiaInternațional

Rusia propune organizarea unor exerciții navale în comun cu Coreea de Nord și China

Ministerul rus al Apărării, Serghei Şoigu, i-a propus liderului nord-coreean Kim Jong Un ca ţările lor să organizeze un exerciţiu naval, împreună cu China, a informat luni agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, citând serviciile de informaţii sud-coreene, potrivit Reuters.

Şoigu a efectuat o vizită în Coreea de Nord pentru cea de-a 70-a aniversare a sfârşitului Războiului Coreean, sărbătorit în Coreea de Nord ca ‘Ziua Victoriei’, în iulie, când s-a întâlnit cu Kim, conform agerpres.

Yonhap a raportat că Şoigu i-a făcut lui Kim propunerea pentru un exerciţiu naval tripartit în timpul vizitei sale, dar nu a oferit detalii.

Serviciul Naţional de Informaţii al Coreii de Sud a transmis Adunării Naţionale că Şoigu pare să fi avut o întâlnire privată cu Kim pentru a conveni asupra unei extinderi militare ample, a raportat Yonhap.

Rusia şi Coreea de Nord au cerut recent legături militare mai strânse, dar Coreea de Nord a negat că ar avea ”afaceri cu arme” cu Rusia.

Purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat în august, într-un briefing de presă, că Şoigu a încercat în vizita sa în Coreea de Nord să vândă muniţie de artilerie Rusiei.

Statele Unite au impus recent sancţiuni împotriva a trei entităţi pe care le-au acuzat că au legături cu tranzacţii de arme între Coreea de Nord şi Rusia.

Coreea de Nord a efectuat şase teste nucleare din 2006 şi a testat diverse rachete în ultimii ani, dar rareori organizează exerciţii militare cu vecinii săi.

Statele Unite şi aliatul său, Coreea de Sud, organizează exerciţii militare regulate, pe care Coreea de Nord le-a denunţat ca pregătiri de război împotriva sa.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *