CSI / Rusia

(Rusia-România) Antonov 124-100 pe Otopeni şi încărcăturile nucleare

Zborurile de pe Otopeni fac parte dintr-un acord interguvernamental dintre Rusia şi România privind transportul de materiale nucleare, au declarat, pentru Agerpres, oficialii companiei. “Am transportat în special produse nucleare. Efectuam zboruri în scopuri nucleare de pe Aeroportul Otopeni. Suntem autorizaţi sa facem zboruri cu încărcături periculoase, încărcături nucleare, suntem certificaţi pentru a face orice operaţiune de acest tip”, a declarat Ilya Gavrilin,Volga Dnepr Sales Executive, într-o conferinţă de presa susţinută la sediul companiei din oraşul Ulyanovsk. Reprezentanţii companiei ruse care operează avionul Antonov 124-100 au spus ca Otopeni este cel mai bun aeroport din România.

“Otopeni este aeroportul pe care îl folosim cel mai frecvent în România datorită securităţii, lungimii pistei şi pentru că zborurile de pe Otopeni fac parte dintr-un acord interguvernamental dintre Rusia şi România pentru livrarea de produse nucleare. Acestea nu sunt zboruri urgente. Sunt doar mărfuri foarte specifice care nu pot fi transportate cu uşurinţă pe şosea pentru ca sunt foarte sensibile şi, din motive de securitate, cel mai bun mod de a fi livrate este pe calea aerului”, a afirmat Andrei Rassadkin, Volga Dnepr Senior Sales Executive.

Andrei Rassadkin a precizat ca pentru a transporta astfel de încărcături periculoase, compania a folosit şi avioane Ilyushin 76. “Nu am folosit doar avionul An 124-100 ci şi Il-76 pentru a transporta produse nucleare. Acest gen de contracte sunt planificate de regula pe tot parcursul anului şi cel mai adesea ştim dinainte câte zboruri de acest tip vom avea”, a completat reprezentantul companiei. Avioanele An-124-100 şi Il-76 sunt utilizate atât pentru transporturi militare dar şi civile. Oficialii Romero au confirmat, ca folosesc avionul rusesc Il-76 pentru a transporta echipamente de aviaţie către Israel. Volga Dnepr are o flotă care include zece avioane de tip Antonov 124-100, un astfel de aparat de zbor putând să transporte încărcătura de până la 120 de tone.
 
Sursa: ziuaveche.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *