Actualitate

Rusia și-a trimis navele de RĂZBOI spre Siria. Sunt încărcate cu tancuri și alte echipamente militare

Aceasta după ce SUA, Marea Britanie şi Franţa au lansat în zorii zilei de sâmbătă atacuri aeriene împotriva unor facilităţi din Siria având legătură cu programul sirian de arme chimice, relatează mai multe surse media britanice, printre care Daily Mail, The Sun, The Mirror şi portalul de ştiri Metro, citate de Agerpres.

O navă de desant din clasa Alligator Proiectul Rusesc 117 a fost observată duminică, în largul coastelor Turciei, îndreptându-se spre baza Tartus, situată pe coasta de nord a Siriei.

Conform imaginilor, ar fi vorba de nava de transport rusă ‘Orsk’, care face parte din brigada 197 de nave desant din cadrul Flotei Rusiei de la Marea Neagră. Aceasta a fost reperată părăsind strâmtoarea Bosfor, fiind încărcată cu ceea ce păreau a fi tancuri, transportoare blindate, camioane, ambulanţe şi echipamente militare, inclusiv un radar IED.

Acesta ar fi al patrulea transport efectuat de nava Orsk de la începutul anului în Siria.

Orsk a trecut prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, controlate de Turcia, şi a intrat în Marea Mediterană, a informat presa turcă, între care agenţia de presă Dogan şi ziarul local Star, citate de portalul newsru.com.

O a doua navă – feribotul galben din clasa RoRo ‘Aleksandr Tkacenko’ – apare şi ea în imagini, cu un transport de camioane şi materiale pentru construcţia de pontoane.

Imaginile sugerează că Rusia îşi intensifică eforturile militare în regiunea siriană, notează The Mirror. 

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *