Actualitate

Rusia şi China au înfiinţat un fond de un miliard de dolari. Spre ce domenii va fi orientat acesta

Acordul, semnat în timpul vizitei de trei zile a preşedintelui Vladimir Putin la Beijing, vizează investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii industriale, turistice şi de transport din Rusia. Cele două ţări caută, însă, să-şi întărească parteneriatele şi în domenii precum energie, cercetare ştiinţifică şi tehnologie avansată.

În ultimii ani, Moscova s-a concentrat pe relaţii mai bune cu Asia, în contextul în care cele cu Occidentul s-au deteriorat. A fost, la început, anexarea Crimeei, criza din Ucraina, apoi ancheta referitoare la o posibilă implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, suspiciunea de tentativa de otrăvire a unui fost spion în Marea Britanie.

Rusia s-a văzut lovită de sancţiuni economice dure din partea Europei şi a Americii. Caută acum parteneri în altă parte.

Sursa: Digi24.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *