Rusia şi Germania cer ca OSCE să aibă 1.000 de observatori în Ucraina
În cadrul unei convorbiri telefonice, Serghei Lavrov şi Frank-Walter Steinmeier ‘s-au pronunţat pentru prelungirea misiunii de supraveghere a OSCE şi consolidarea prezenţei sale la 1.000 de observatori’ faţă de 450 în prezent, pentru a asigura ‘un control eficient’ al încetării focului între forţele Kievului şi rebelii proruşi, a precizat ministerul într-un comunicat.
De asemenea, Lavrov şi Steinmeier ‘au constatat progrese în respectarea armistiţiului şi în retragerea armamentului greu’ de către forţele regulate ucrainene şi rebele proruse, potrivit aceleiaşi surse.
OSCE asigură de un an o misiune de monitorizare în Ucraina. Mandatul observatorilor OSCE desfăşuraţi în prezent în ţară va expira la 23 martie şi nu va putea fi prelungit decât în urma unui vot în unanimitate.
Marţi, preşedintele american Barack Obama, omologul său francez François Hollande, cancelarul german Angela Merkel, precum şi premierii britanic şi italian, David Cameron şi Matteo Renzi, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-au exprimat dorinţa ‘de întărire a mijloacelor OSCE’ în Ucraina.
Cei şase lideri ‘au confirmat rolul esenţial al OSCE în vederea monitorizării’ respectării acordurilor de la Minsk de la 12 februarie în ceea ce priveşte respectarea armistiţiului din Ucraina şi a retragerii armamentului greu, conform unui comunicat al Palatului Elysée.
Sursa: tv7.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!