CSI / Rusia

Rusia şi Italia vor construi împreună elicoptere de mare tonaj

"Un contract privind fabricarea de elicoptere de mare tonaj destinate exploatării de resurse naturale aparţinând Rusiei este în curs de pregătire cu grupul Rosneft", a declarat Vladimir Putin în cursul unei conferinţe de presă, la Milano.

Grupul italian Finmeccanica şi giganţii ruşi Rostec şi Rosneft au semnat un memorandum de înţelegere privind fabricarea a 160 de elicoptere de tip AW-189 în Rusia. Dotate cu o capacitate mare de transport, aceste aparate de zbor vor fi folosite la efectuarea unor activităţi de exploatare a resurselor naturale pe platoul rusesc din Arctica.

"Societăţi italiene vor primi comenzi în valoare de trei miliarde de euro până în 2025", a precizat şeful statului rus.

Potrivit lui, acest contract i-a atras atenţia premierului italian, Matteo Renzi.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a salutat parteneriatul economic dintre Rusia şi Italia.

Exprimându-se în cursul ceremoniei de deschidere a Zilei Rusiei la Expoziţia Universală din Milano, Putin a declarat că Rusia şi Italia sunt doi parteneri care îşi respectă interesele reciproce.

"Italia figurează printre principalii noştri parteneri comerciali din Europa. Cooperând pe scena internaţională, luăm în considerare şi respectăm interesele noastre reciproce", a declarat el.

La rândul său, Matteo Renzi a admis că există unele disensiuni cu Vladimir Putin, dar a precizat că UE şi Rusia se confruntă, în acelaşi timp, cu provocări comune.

"Trăim într-un context internaţional dificil, inclusiv din cauza problemelor în care nu există unitate, dar cu care ne confruntăm împreună", a afirmat Renzi.

Vladimir Putin a efectuat miercuri o vizită în Italia, unde s-a întâlnit cu premierul Matteo Renzi, Papa Francisc, preşedintele italian Sergio Mattarella şi cu omul de afaceri şi liderul partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi.
sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *