CSI / Rusia

Rusia susţine că SUA se pregătesc să reia testele nucleare în statul Nevada

Rusia susţine că a văzut semne că SUA fac pregătiri la un sit din statul Nevada pentru a relua testele nucleare, relatează agenţiile ruse de ştiri, citate de Reuters.

Ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov a făcut aceste comentarii în contextul în care Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, studiază în regim de urgenţă care este cel mai bun mod de a revoca propria ratificare a unui tratat de referinţă privind interzicerea testelor nucleare.

„Sunt indicii sau erau, cel puţin până de curând, că sunt în desfăşurare activităţi la un sit de testare din Nevada”, a declarat Riabkov, potrivit agenţiei TASS.

Rusia susţine că a văzut semne că SUA fac pregătiri la un sit din statul Nevada pentru a relua testele nucleare, relatează agenţiile Reuters și Agerpres.

Acuzația este importantă în condițiile în care Moscova a susținut că nu îşi va relua propriul program de testare nucleară decât dacă Washingtonul va face acest lucru,

„Dacă merg pe acest drum (al reluării testelor), atunci poziţia care a fost menţionată de preşedintele Federaţiei Ruse va fi declanşată, aceea că vom fi forţaţi să facem acelaşi lucru. Aceasta se întâmplă atunci când apare o situaţie complet diferită, dar responsabilitatea pentru ce va apărea sau nu este a Washingtonului”, a mai spus Riabkov.

Parlamentarii ruşi au primit luni termen de zece zile pentru a evalua care este cel mai bun mod de revocare a ratificării Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (Comprehensive Nuclear Test Ban Treaty, CTBT), după ce preşedintele rus Vladimir Putin nu a exclus posibilitatea de a relua astfel de teste.

Putin a declarat joia trecută că Moscova ar putea lua în considerare revocarea ratificării pentru a se afla pe aceeaşi linie cu SUA, care au semnat, dar nu au ratificat tratatul.

Comentariile lui Putin au fost văzute de mulţi experţi occidentali de securitate drept un semnal că Rusia, care deţine cel mai mare arsenal nuclear din lume, ia în considerare posibilitatea de a relua testele nucleare într-un moment în care se înfruntă cu Occidentul din cauza invaziei din Ucraina.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *