Rusia susține că ucrainenii și-au bombardat singuri capitala Kiev, „din cauza lipsei de coordonare între sistemele antiaeriene”
Ministerul Apărării de la Moscova susţine că nu Rusia, ci Ucraina este de vină pentru lovitura de rachetă de duminică dimineaţa asupra unui bloc de locuinţe din Kiev. Potrivit Moscovei, o rachetă antiaeriană ucraineană Buk ar fi interceptat eronat o altă rachetă antiaeriană, de tipul S-300, lansată tot de ucraineni, care ar fi căzut apoi peste respectiva clădire din centrul capitalei Kiev.
În acest weekend, rachete ruseşti au lovit capitala ucraineană pentru prima dată după câteva săptămâni. Autorităţile de la Kiev au anunţat că au fost afectate un bloc de locuinţe şi un loc de joacă de lângă o grădiniţă.
Ministerul rus al apărării a comunicat că ţinta asupra căreia au fost lansate patru rachete era o fabrică de armament, însă sistemul de apărare antirachetă ucrainean Buk a interceptat în mod eronat o rachetă antiaeriană S-300 lansată tot de ucraineni, care a căzut pe o clădire rezidenţială „din cauza lipsei de coordonare între sistemele antiaeriene”.
„Regimul de la Kiev a încercat să intercepteze rachete ruseşti de înaltă precizie cu arme antiaeriene staţionate în oraş”, se vorbește în comunicatul de la Moscova.
De mai multe ori, Rusia a dezminţit că atacă zone civile în cadrul aşa-numitei „operaţiuni militare speciale” – invazia în Ucraina – în ciuda multor imagini cu locuinţe distruse şi a estimărilor ONU conform cărora din 24 februarie, când a început războiul, au fost ucişi cel puţin 4.731 de civili.
Preşedintele SUA, Joe Biden a declarat că loviturile de duminică asupra Kievului sunt încă o dovadă a „barbariei” agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Sursa: Digi24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
”… Mai minciunos ca rusul, doar rusul poate fi” ! – No comment…