CSI / Rusia

Rusia visează la capitularea totală a regimului de la Kiev. Medvedev iese din nou la atac: „Actualele ultimatumuri sunt doar o înviorare de copii”

Dmitri Medvedev a făcut o nouă declarație pe canalul său de Telegram. Acesta s-a referit la potențialele negocieri pe care ar trebui să le poarte Ucraina cu Rusia. Conform fostului președinte rus „Actuala poziție de negocieri a Federației Ruse în ceea ce privește Ucraina nu este nimic mai mult decât o „înviorare de copii” înainte ca noi să cerem capitularea definitivă a regimului de la Kiev”. 

Noua poziție scandaloasă a lui Medvedev vine ca răspuns la declarațiile liderului de la Kiev care a susținut că nu pot exista negocieri cu cineva care pornește discuția de la ultimatumuri.

„Actualele ultimatumuri sunt doar o înviorare de copii, înainte de cerințele din viitor. Și el le știe foarte bine: Capitularea totală a regimului de la Kiev, în condițiile Rusiei”, a mai spus el.

Declarațiile belicoase vin în momentul în care armatele rușilor au fost împinse mult în spatele liniei frontului în ultima perioadă, iar forțele armate ucrainene au reușit să captureze sute de vehicule grele, lăsate în urmă de armata rusă care se află într-o retragere extrem de haotică.

Ucraina a eliberat în câteva zile un teritoriu mai mare decât tot ce a cucerit Rusia în ultimele cinci luni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *