CSI / Rusia

Rușii o caută pe jurnalista rusă Marina Ovsianikova care a fugit din arestul la domiciliu. „Mă consider complet nevinovată”

Jurnalista de televiziune rusă, Marina Ovsianikova, ajunsă celebră pentru un protest în direct față de războiul dus de Rusia în Ucraina, a confirmat că a fugit din arestul la domiciliu, la care a fost condamnată sub acuzaţia că a răspândit ştiri false. Ea a spus că se consideră nevinovată și nu are de ce să fie pedepsită, relatează Reuters.

Deocamdată, nu este clar cum a fugit şi unde se află, însă luni numele său putea fi văzut pe o listă online a Ministerului de Interne cu persoane care se ascund de justiţie, însoţită de o fotografie.

„Mă consider complet nevinovată şi, din moment ce statul nostru refuză să îşi respecte propriile legi, refuz să mă supun măsurii de arest care mi-a fost impusă începând cu 30 septembrie 2022 şi mă eliberez de ea”, a scris ea pe canalul său de Telegram.

Avocatul său a spus că ea avea programată o audiere la ora locală 10:00 (07:00 GMT) la un tribunal districtual din Moscova, dar că anchetatorii nu au reuşit să afle unde se ascunde.

Marina Ovsianikova, în vârstă de 44 de ani, a fost condamnată în luna august la două luni de arest la domiciliu în urma unui protest din iulie, când a stat pe digul unui râu vizavi de Kremlin şi a afişat un poster pe care era scris că Vladimir Putin este un criminal, iar soldaţii săi sunt fascişti.

Aceasta riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare dacă va fi găsită vinovată de acuzaţia că răspândeşte ştiri false despre forţele armate ale Rusiei.

Arestul său la domiciliu urma să se încheie la 9 octombrie, însă postul oficial de ştiri Rusia Today a relatat sâmbătă că ea a fugit cu fiica sa de 11 ani şi că nu se ştie unde s-a ascuns, relatează sursa citată.

În declaraţia sa de miercuri, ea a confirmat că a fugit, criticând articolul din Codul Penal care este folosit pentru a o inculpa şi spunând că este persecutată pentru că spune adevărul.

La 4 martie, la opt zile de la invadarea Ucrainei, Rusia a adoptat noi legi împotriva discreditării şi distribuirii ”în mod deliberat de informaţii false” despre forţele armate.

Marina Ovsianikova a devenit celebră în toată lumea în luna martie, când, în timpul jurnalului de ştiri în direct de la Pervîi Canal, a afişat în faţa camerelor de filmat din studio o pancartă pe care era scris ”Stop războiului” şi ”Sunteţi minţiţi”.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *