Actualitate

Rutele de microbuz anulate ar putea fi restabilite, dar pe un alt itinerar

Despre aceasta a comunicat primarul general, Dorin Chirtoacă, într-o conferinţă de presă, scrie IPN.

Edilul a spus că s-a decis ca microbuzele să nu mai aibă acces în centrul oraşului şi, pe cât este posibil, să nu mai circule pe bulevarde, unde există transport public de mare capacitate. Dorin Chirtoacă a precizat că au fost anulate rutele care dublează traseele troleibuzelor şi autobuzelor, iar itinerarele celor din suburbii s-au scurtat până la principalele nodule de transport din oraş.

„Nu excludem deschiderea a 3 linii de microbuz în suburbii. Se vor deschide 2 linii de autobuz, ruta 19 şi ruta 26. Ruta 127 de microbuz a fost anulată, iar traseul acesteia, Râşcani – Buiucani, va fi asigurată de către ruta de autobuz 26”, a precizat edilul.

Potrivit lui Dorin Chirtoacă, în loc de rutele 103 şi 115 ar trebui deschise 2 rute de autobuz, dar în lipsă de unităţi de transport de mare capacitate se amână acest lucru. Primarul speră că în 3 ani problema să se rezolve. În total, numărul de autobuze urmează să fie suplinit cu circa 50 de unităţi.

Începând de astăzi şi până la 25 august, administratorii de rute, presa, călătorii urmează să vadă ce propune Primăria şi pot veni cu demersuri, apeluri, iar autorităţile vor vedea dacă mai pot modifica ceva.

„Am decis să lăsăm microbuzelor doar pe traseele secundare, legătura dintre suburbii şi oraş, plus tranzitarea sectoarelor în zonele mărginaşe şi greu accesibile. Mai putem negocia traseele. Ceea ce nu poate fi negociat este accesul în centrul Chişinăului şi pe bulevardele principale. Ne asumăm valul de critici. Dar altfel nu putem asigura o minimă ordine în trafic, nu putem asigura securitatea în trafic şi nu putem implementa Strategia de reorganizare în transport public”, a subliniat Dorin Chirtoacă.

Microbuzele urmează să circule începând cu ora 06.00 şi până la ora 23.00. 

SURSA: IPN.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *