S-a pornit în Germania cu un act românesc procurat prin intermediari. Un bărbat din Hâncești, cercetat pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false
Un tânăr din Republica Moldova, a încercat să ajungă în unul din statele europene cu o carte de identitate românească falsă, dar planurile i-au fost date peste cap de polițiștii de frontieră. Cazul a fost înregistrat la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de ieșire din R. Moldova.
Tânărul în vârstă de 31 de ani este originar din Hâncești. Acesta se deplasa pe ruta „Moldova-Germania” și a fost supus unei verificări suplimentare. Astfel, ca rezultat, a fost depistat documentul eliberat pe numele său în anul 2022. Din cercetările primare, cu ajutorul tehnicii speciale, polițiștii de frontieră au stabilit prezența indicilor de falsificare.
Ulterior, la audieri, tânărul a declarat că actul românesc a fost procurat prin intermediar, contra sumei de 150 de euro.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale vest continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false.
мсавролд