Să nu ucizi

Nimeni nu trebuie să ucidă, indiferent de religie, etnie, statut social ş.a.m.d. Îmi este greu să privesc cum un popor, care se vrea creştin-ortodox, este hrănit tot mai mult cu ură şi dorinţa de a ucide. E vorba de poporul rus, un popor la care ţin foarte mult. Şi îmi pare rău să văd cum o bună parte din acest popor şi-a acoperit ochii cu un strat de ură şi vrea să vadă doar război în toată lumea.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia seamănă foarte mult cu realităţile din Germania anilor 1930. Cultul personalităţii, cultul poporului ales şi al unei rase superioare, frica şi ura faţă de tot ce este diferit şi străin, violenţa promovată de toate canalele media, sentimentul de duşmănie faţă de restul omenirii – toate acestea ne reamintesc dureros de un alt lider iubit foarte mult de popor, de Adolf Hitler. Putin are prea multă putere şi stă de prea mult timp la conducerea acestui stat, acum este capabil de orice, şi ce este mai grav – are susţinerea majorităţii poporului rus. Ruşii nu mai văd realitatea după perdeaua de ură, sunt gata să lupte cu toată lumea – cu americanii şi englezii, nemţii şi ucrainenii, japonezii şi australienii… cu tot globul. Dacă nimereai la vreun post tv rusesc, pe 23 februarie, aveai impresia că a început al treilea război mondial, dacă citeşti presa rusă îţi vine să-ţi pui mâinile în cap şi să te baricadezi într-o pivniţă. Nivelul de ură şi intoleranţă a atins cote maxime, unii ajung la un hal animalic, se fotografiază cu rachete pe care scrie „Cu dragoste către Ucraina” sau aduc arsenaluri întregi de armament pentru a le demonstra copiilor din grădiniţe. Vă daţi seama ce fel de copii vor creşte? Şi cel mai groaznic este că această maladie a urii şi a omorului îi cuprinde şi pe toţi, de la mic la mare. Polemizam zilele trecute cu un vechi prieten rusofon, după ce postasem câteva poze cu nişte copii dintr-o grădiniţă din Sankt-Petersburg. E vorba de nişte imagini oripilante care ne prezentau copilaşii pozând cu lansatoare de rachete, grenade şi mitraliere. Ştiţi ce mi-a răspuns prietenul meu rusofon? Mi-a zis că „în SUA e la fel, iar copiii sunt deprinşi cu armele de mici”. Al dracului logică care îţi iartă orice pornire criminală atâta timp cât altcineva are aceeaşi pornire. După această logică eu ar trebui să-l înţeleg pe vecinul meu ucigaş, pentru că, în alt bloc, cineva mai are un vecin ucigaş. Dacă aş locui în Mexic sau undeva în America de Sud, mi-aş face griji faţă de ce se întâmplă în SUA. Însă locuiesc în Europa de Est şi mă deranjează mai mult porcăriile care se întâmplă la vecinii din apropiere.

Omenirea a învăţat multe din al Doilea Război Mondial şi încearcă să înveţe până acum. Ruşii n-au învăţat nimic şi ai impresia că războiul nici măcar nu s-a terminat pentru ei. Poate ar fi momentul să mai închideţi televizorul, fraţi ruşi, şi să recitiţi Biblia sau măcar Decalogul. Ura v-a mâncat până în măduva oaselor şi e păcat să trăieşti o viaţă întreagă doar cu acest sentiment.

Demult e timpul să facem ceea ce spunea scriitorul Ray Bradbury: să adunăm toate excavatoareledin lume, să săpăm o groapă enormă şi să îngropăm toate războaiele în această groapă, odată şi pentru totdeauna. Însă mulţi din noi încă nu au nevoie de această groapă, pentru că încă venerează războiul.