Un sat cu tradiţii şi… legende
Ca de obicei, la Vasilcău, sătenii se pregătesc de sărbători cu mult înainte. Acum câteva luni a fost reparat un drum important din localitate, a fost sădită o alee de pomi la intrarea în sat. În ajun de Sfântul Vasile, când i-am vizitat, oamenii puneau la punct ultimele pregătiri pentru a primi urătorii şi copiii cu semănatul la Anul Nou pe stil vechi. Ei au acceptat cu plăcere să ne vorbească despre tradiţiile şi obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi. Iar primarul comunei Vasilcău, Grigore Ciobanu, ne-a povestit legenda localităţii. Se zice că un pescar cu numele Vasile s-ar fi înecat în râul Nistru. Oamenii îl pomeneau ca pe Vasile care s-a înecat în „hău”, iar de la cele două cuvinte – Vasile şi hău – ar fi apărut ulterior denumirea de Vasilcău. Primarul, care a scris şi o carte despre istoria localităţii, crede că denumirea satului ar putea să provină şi de la numele Vasilca, pe care îl purtau mai multe femei de prin părţile locului. Chiar pe străbunica sa o chema Vasilca, şi nu Vasiliţa, cum se zice prin alte zone ale Moldovei. „De aceea putem presupune că Vasilca a fost cândva un nume popular, de la care putea să apară numele localităţii noastre”, ne spune Grigore Ciobanu. Există şi un vechi obicei popular românesc, Vasilca. Pe timpuri, la sărbătorile de iarnă, ţiganii puneau un cap de porc pe un băţ şi umblau cu Vasilca pe la boieri, un fel de urat. „Ar fi şi aceasta o variantă, mai cu seamă că aici au fost grupuri de ţigani care se aflau în slujba boierilor”, conchide primarul.
Semănatul… începe la biserică
Ca orice sărbătoare religioasă, de Sfântul Vasile sătenii merg mai întâi la biserică. La sfârşitul slujbei, ei sunt semănaţi de părintele paroh. Preotul pregăteşte un amestec de grâne şi seminţe, îi seamănă, îi binecuvântează şi le doreşte un an bun şi rodnic. Apoi se întorc acasă şi deschid larg porţile pentru copiii care vor veni cu semănatul. Femeile pregătesc în ajun copturi, bomboane şi covrigi pentru semănători. Nina Cioca, una dintre sătence, ne spune că „este important ca gazdele să iasă în prag şi să prindă boabele de grâu în palme. Pentru familiile tinere multe boabe în palme de la primii copii care vin cu semănatul înseamnă mulţi copii. Pentru ceilalţi semnifică un an bogat”. Se mai spune că gospodarii care cresc vite şi oi pot afla ce vor aduce pe lume animalele domestice: dacă de dimineaţă vine mai întâi un băiat – vaca va făta un viţeluş, dacă vine o fată – vor avea o viţică. Înseşi gospodarii îşi seamănă dis-de-dimineaţă copiii, curtea şi apoi păsările şi toate jivinele domestice spunând tradiţionala urare: „Să trăiţi, să-nfloriţi, ca merii, ca perii în mijlocul verii. La anul şi la mulţi ani!”. Maria Sârghi, o altă femeie de la Vasilcău, spune că boabele de grâu, porumb sau floarea-soarelui din ziua semănatului trebuie să fie păstrate până a doua zi: „Nu trebuie să le mături, abia a doua zi gospodinele le strâng şi le dau la păsări. Mai multe boabe înseamnă că găinile vor face mai multe ouă”.
Urături vechi cu „elemente” noi
Dacă pe vremuri mergeau cu uratul mici şi mari, acum cetele sunt formate mai mult din copii. Şi textele urăturilor s-au mai modernizat, s-au îmbogăţit cu elemente noi. Totodată, de Sfântul Vasile mai multe cupluri tinere se deghizează, îşi pun măşti şi pornesc în grup pe la casele celor cu numele Vasile, pentru a-i ura. La 14 ianuarie, familiile în care tatăl sau fiul poartă acest nume se pregătesc să întâmpine o mulţime de oaspeţi. Gospodinele pregătesc bucate gustoase, din care nu lipsesc friptura de porc, cârnaţii de casă, pârjoalele, sarmalele etc. În casa Eugeniei Cojocaru, de exemplu, nimeni nu poartă numele Vasile, cu toate acestea, femeia s-a pregătit şi ea de oaspeţi. De Sf. Vasile pe masa de sărbătoare nu lipsesc răciturile, sarmalele cu carne şi vinul fiert. Tradiţia de a fierbe vin cu mirodenii, zahăr şi felii de gutui o păstrează de la maică-sa. „În copilăria mea şi copiii de clasa a şaptea mergeau la urat şi semănat. Noi uram din casă în casă până la şcoală…”, îşi aminteşte doamna Eugenia.
„Numele Vasile ne poartă noroc”
Pe Vasile Zuza l-am întâlnit când făcea ultimele pregătiri pentru sărbătoare. Bărbatul de 58 de ani împrospăta curtea, pregătind-o pentru venirea copiilor cu uratul şi semănatul şi a rudelor: „De când mă ţin minte, de Sfântul Vasile rudele vin la noi în ospeţie şi întâlnim Anul Nou pe vechi. Am şi un fiu Vasile şi cred că acest nume ne poartă noroc, dar e adevărat că şi omul ajută un pic norocul”. În localitate, numele Vasile le mai poartă noroc la mulţi bărbaţi. Familia Prepeliţă, de asemenea, ţine la tradiţiile de Sf. Vasile. Ludmila a copt turte cu miez de nucă, a cumpărat dulciuri dintre cele mai bune pentru copii, iar gospodarul casei, Valeriu, va avea grijă ca oaspeţii să le guste vinul, care a ieşit tare bun anul acesta.
Obiceiuri de Crăciun, la Vasilcău
Se face ordine peste tot. Sărbătorile de Crăciun trebuie să le găsească pe toate puse la locul lor. De aceea se face ordine peste tot: în casă, dar şi în curte. Bătrânii povestesc că văruiau şi pereţii camerei de locuit, pentru că înainte se făcea focul cu lemne şi tizic şi se afumau pereţii.
Se scot stativele din casă. Gospodinele care ţeseau urmau să termine ţesătura până la Crăciun. Dacă aveau mai mult de ţesut, trebuiau să înceapă după Crăciun şi să termine până la Paşti. Şi aceasta deoarece stativele, de obicei, ocupau mult spaţiu, iar de Crăciun şi de Paşti aveau de primit numeroşi oaspeţi şi odaia trebuia eliberată.
Se coc turte cu nuci. După ce se cocea un cuptor de pâine, se cocea şi unul de turte presărate cu nuci sau mac pentru colindători, urători şi semănători. De asemenea, gospodinele din Vasilcău coc pentru copii colăcei sau crăciunei, simbolul sărbătorilor de Crăciun.
Flăcăii umblă cu uratul. Flăcăii care plecau cu uratul îşi pregăteau din timp harapnicul, unul dintre principalele atribute ale cetei de urători pe lângă talancă, buhai şi clopoţei. Harapnicul se împletea din mai multe viţe de cânepă curăţată de coajă, prelucrată şi avea o lungime de peste cinci metri – coada era scurtă şi groasă, iar vârful din ce în ce mai subţire. Cel care bătea cu harapnicul trebuia să fie un băiat înalt şi voinic, ca să scoată o pocnitură puternică.
Cei mici sunt de mare ajutor. Pregătirile de Sf. Vasile implică întreaga familie: bărbaţii fac ordine în curte, taie lemne pentru cuptor. Femeile trebăluiesc prin casă, fac bucate şi copturi. Cei mici ajută şi ei, aleg miezul de nucă pentru copturi. „Era o mare plăcere pentru mine să o ajut pe mama la copt, mai ales când îmi dădea o bucată de aluat să fac şi eu un crăciunel mic, pe care mama îl punea să se coacă pe jăratic sau deasupra altei copturi dacă erau prea multe”, îşi aminteşte primarul comunei, Grigore Ciobanu.
12 cepe care prezic vremea. În ajun de Sfântul Vasile se iau 12 cepe, care corespund celor 12 luni ale anului, se pun pe o farfurie tăiate, se presară cu sare. Cele care vor lăsa suc, semnalează că în luna respectivă a anului nou va ploua mai mult. Este vorba despre o metodă populară de prezicere a vremii lăsate din strămoşi.
Finii îşi invită naşii în ospeţie. În ziua Sfântului Vasile, după ce primesc cu semănatul, oamenii merg în vizită la rude. La Vasilcău, de exemplu, a doua zi de Crăciun finii se duc la nănaşi, îi colindă şi, la rândul lor, îi invită pe nănaşi la ei, de Sfântul Vasile.
Tatiana Zabulica
