Termenii enumerați mai sus devin și mai empatici, dacă înțelesul lor îl aplicăm în viață. Am întâlnit în clinici de stat medici care nu examinează pacientul doar prin prisma banului, nu pun prețuri duble pentru o simplă examinare; cunosc profesori care-și însoțesc copiii la bibliotecă, în afara orelor de curs, sau fac cu ei meditații gratis, le dăruiesc cărți sau îi invită (adică le plătesc biletul) la teatru. Știu, însă, sigur, că numărul acestora nu este mare. Poate puțini care prin calitatea lor profesională, de mecenat, dar și mai simplu spus, omenească, răscumpără răul celorlalți.
Motivul pentru care scriu despre aceștia ce fac bine, dar acceptă anonimatul, sacrificându-și propria identitate, vine din actuala perioadă a sărbătorilor de iarnă, când ne gândim mai mult să facem un gest de milă, de bunătate după cum e și firesc. Dar atunci când faci asta cărând după tine tv-ul sau îți numeri pe vreo rețea de socializare like-urile, gestul nu se mai cheamă milă, caritate, bunătate, dar mai curând ne transformăm într-o societate media, în goană după like-uri.
Eu însă mai cred că există și în vremea noastră consumeristă persoane care de dragul omeniei iubesc din milă. Aceștia se cunosc și se recunosc, chiar dacă rămân în anonimat. Mă gândesc oare cine a fost învățătorul lui Eminescu, oare cine i-a pus pentru prima dată în mână vioara lui Enescu? Ei sunt acei care prin sacrificiul lor trag țara înainte. Sau ca și personajul lui Eminescu, au fost, mai sunt asemenea unui „dascăl cu haina roasă-n coate, gârbovit și de nimic, universul fără margini e în degetul lui mic”. Aceștia sunt mulți și neștiuți pe ai căror umeri se ține lumea. Ei își fac treaba cu onestitate fără să fie răsplătiți prin natura lor.
Silvia Strătilă, profesoară de limba și literatura română
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
