Comentariu

Safonov, interfrontistul, n-a murit

Cine e Safonov? E unul din liderii Interfrontului din anii ’90. A fost deputat în primul Parlament al R. Moldova, manifestându-se ca un duşman înrăit şi constant al tuturor iniţiativelor fracţiunii naţionale. Este unul din ideologii „statului moldovenesc” din stânga Nistrului. La ultimele „alegeri” a candidat la funcţia de „preşedinte” al „RMN”. În ultimii ani l-am zărit la… Publika tv, unde se producea ca… politolog. „Consecinţele zilei de 16 mai 1812 pentru istoria Moldovei sunt aceleaşi ca şi ale zilei de 9 mai 1945 pentru generaţiile de astăzi. (…) Noi am câştigat în 1791, când, potrivit tratatului de pace de la Iaşi, turcii au fost alungaţi de pe malul stâng al Nistrului. Noi am obţinut o mare victorie în 1812, când moldovenii au scăpat de jugul despotismului asiatic „mahomedan” din Istanbul şi s-au alăturat singurului stat dezvoltat şi modern. Noi am biruit şi în 1940, când cu eforturile locuitorilor din Basarabia, conjugate cu forţa Uniunii Sovietice, am izgonit ocupanţii români din locurile de unde cu 128 de ani înainte au fugit trupele sultanului otoman. Şi noi am consolidat toate acestea, în august 1944, atunci când operaţiunea Iaşi-Chişinău a pus capăt pe mult timp (nadolgo) iluziilor despre „România Mare”. În aceste zile noi nu coborâm drapelele în bernă în semn de „doliu” fictiv, ci cu mândrie le ridicăm ca dovadă a marilor noastre victorii!”.

(c.t.)

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *