Actualitate

Şalaru propune construcţia unei căi ferate la Soroca

Ministrul Anatol Șalaru a avut astăzi o întrevedere cu președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Philippe Maystadt, care se află în Republica Moldova într-o vizită oficială de două zile.  Reabilitarea drumurilor este unul din sectoarele prioritare pentru care BEI oferă finanţare. În acest context, cei doi oficiali au discutat despre proiecte noi care vor demara după 2013. 

Ministrul Anatol Șalaru a înmânat președintelui BEI un demers în care este expusă poziția MTID în vederea alocării a 122 mln de euro pentru reabilitarea și a altor drumuri naționale.  De asemenea, MTID a propus un proiect de construcție a unei linii de cale ferată în nordul republicii. Este vorba despre tronsonul Mărculești-Soroca- Iampoli (Ukraina) și construcția unui pod peste Nistru.

Amintim că pe 18 martie Guvernul a a aprobat un proiect de lege privind ratificarea Contractului de finanţare între Republicii Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din RM. Contractul de finanţare este în valoare de 75 milioane de euro şi a fost semnat la Chişinău pe data de 23 noiembrie 2010. Din aceşti bani vor fi reparate 3 drumuri de importanţă naţională: Chişinău-Călăraşi-Ungheni-Sculeni, Chişinău-Orhei-Bălţi-Sărăteni şi Comrat-Ciumai.

Timpul.md (I.M.)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *