Șalaru: Singura variantă pentru Moldova este unirea cu România, altă soluție nu există. Altfel, peste 10-15 ani, R. Moldova va fi dusă la azilul de bătrâni
Singura variantă pentru Republica Moldova este unirea cu România, pentru că altă soluție nu există, a declarat fostul ministru al Apărării Anatol Șalaru, în cadru unei emisiuni televizate din România.
„Unica soluţie pe care noi o avem astăzi, şi cred că şi Europa e timpul să înţeleagă, este că teritoriul românesc de peste Prut trebuie să se unească cu România, fiindcă altă soluţie nu există. Ori, peste 10 sau 15 ani, R. Moldova trebuie dusă la azilul de batrâni, fiindcă nu va mai avea cine să lucreze și să plătească impozite. Tineretul pleacă, eu cunosc situaţia dintr-un partid politic pe care l-am condus, la Organizaţia de Tineret. Veneau la şedinţe 300 sau 400 de tineri. Acum, 90% din ei au plecat din ţară” a declarat Șalaru.
Potrivit lui, o problemă este în dualitatea afirmațiilor Chișinăului cu privire la ajutorul României.
„R. Moldova, din cauza cochetării între Est şi Vest, cu fundul în două luntri, să fim buni şi cu ruşii, şi cu Europa. Şi acum, actuala conducere, unii vin la Bucureşti, cer ajutoare, cer lemn de foc, cer gaz, cer păcură, după aia merg la Berlin şi se plâng că România numai vorbeşte şi nu ne ajută” a mai notat Șalaru.
De asemenea, ex-ministrul Apărării a notat că România este principala țară care a ajutat țara noastă, iar acest lucru este conștientizat tot mai mult de cetățeni.
„Cetăţenii de acolo ştiu acest lucru, ştiu, procentul unioniştilor a crescut în proporţie geometrică, cu câţiva ani în urmă era 4% sau 5% pentru unire, acum minimum 40% sunt pentru unire cu România. Oamenii, inclusiv şi ruşii, văd unica soluţie prin unirea cu România” a spus Anatol Şalaru.
Cele mai recente sondaje arată că procentajul cetățenilor Republicii Moldova care își doresc sau n-ar fi împotriva unirii cu România, se apropie de 50%.
Sunt destui “IDIOTI UTILI : si in Romania. Nu cred ca mai au nevoie si de cohortele noastre rusofone !
…”şi cred că şi Europa e timpul să înţeleagă”? Mai degraba ar trebui moldovenii sa inteleaga, Europa nu va face unire, asta e treaba noastra. Dar, cel putin eu unul, mi-am pierdut orice speranta ca se va schimba ceva in urmatorii 10-15 ani. Poate candva, cand batranii de care vorbim vor fi disparut si odata cu ei gandirea pro-sovietica.