Timpul Liber

Salonul Internațional de Carte pentru Copii

Lansări de carte, expoziții de ilustrații în original, simpozioane, conferințe și seminare în cadrul cărora vor fi dezbătute problemele cărţii şi lecturii copiilor și întruniri ale copiilor care s-au evidențiat la concursurile naţionale şi internaţionale de creaţie literară vor avea loc în cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret de la Chişinău, care începe astăzi.

Salonul a fost lansat în aprilie 1997 și este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ce au loc în ultimii ani în Moldova. Ediția a XVII-a a Salonului a fost dedicată Anului Spiridon Vangheli și se va desfășura în zilele de 18-21 aprilie, la „Moldexpo”.

Deschiderea evenimentului va începe cu mesaje de salut din partea unor oficiali, precum și a strănepoatei lui Ion Creangă, scriitoarea Olguța Creangă Caia și a colegului ei de breaslă Spiridon Vangheli. Fanfara Liceului „Ginta Latină” și ansamblul vocal al Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu” vor reda atmosferei nota solemnă, dar prietenoasă care o caracterizează.

În prima zi a Salonului vor avea loc 35 de lansări de carte a autorilor din Moldova, România, Franța și Serbia și peste 18 edituri și tipografii vor expune rezultatul muncii în comun.

Menirea Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret este de a susţine editarea şi difuzarea cărţii pentru copii şi tineri, promovarea cărţii de un înalt nivel artistic şi sprijinirea celor ce contribuie la crearea şi editarea publicaţiilor pentru copii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *