Salt impresionant al “sheriffilor” în topul fotbalistic internaţional
Gruparea nistreană a urcat zece poziţii în clasamentul celor mai puternice echipe de fotbal din lume, alcătuit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului. Sheriff ocupă locul 69, devansând cluburi renumite din Europa, cum ar fi Celtic, Aston Villa sau Tottenham.
Din exponenţii fotbalului din fostele state ale Uniunii Sovietice, Sheriff este depăşit doar de Şahtar Doneţk (Ucraina) şi BATE Borisov (Belarusi).
În fruntea clasamentului internaţional se află formaţia catalană FC Barcelona, urmată de argentinienii lui Estudiantes la Plata şi lidera campionatului Italian, Internazionale Milano, care s-a calificat în finala din anul acesta, al Ligii Campionilor Europeni. Cealaltă finalistă, echipa germană Bayern Munchen, se clasează pe locul şase.
Topul este realizat în baza rezultatelor tuturor echipelor în competiţiile oficiale în perioada 1 aprilie 2009 – 30 aprilie 2010.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!