Salvatorii SMURD au fost decorați post-mortem
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, sâmbătă, decretele de decorare post-mortem a medicului Dumea Mihaela, a asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel, a comandorului Gavril Ilie Doru și a căpitan-comandorului Șocae Constantin Voicu, căzuți la datorie joi, 2 iunie, în Republica Moldova", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Astfel, pentru înaltul profesionalism, umanismul și spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acțiuni de salvare a vieților omenești la care au participat în cadrul SMURD Iași, președintele Iohannis a conferit post-mortem: Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Cavaler medicului Mihaela Dumea, Crucea Națională "Serviciul Credincios" clasa a III-a asistentului medical principal Adrian-Gabriel Sandu; Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari comandorului Ilie Doru Gavril și căpitan-comandorului Constantin Voicu Șocae.
Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu, respectiv a ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă.
Sursa: Agerpres