Internațional

Sancțiunile impuse Rusiei de către UE sunt ”un pas către război”, afirmă Orban, care a votat aceste sancţiuni

Premierul ungar Viktor Orban cataloghează vineri sancţiunile impuse de către UE Rusiei drept ”paşi către război” şi îşi înteţeşte criticile împotriva unei strategii a Bruxellesului pe care o denunţă drept ”periculoasă”, relatează AFP și News.ro.

”Oricine intervine economic într-un conflict militar ia poziţie”, declară în tradiţionalul interviu la un post de radio apropiat puterii liderul naţionalist.

”Puţin câte puţin alunecăm către război”, a mai adăugat Orban.

Premierul ungar se declară îngrijorat de măsurile luate în vederea sancţionării ofensivei ruse în Ucraina.

Şeful Guvernului de la Budapesta denunţă cu regularitate sancţiunile europene în pofida faptului că a votat alături de partenerii săi europeni şi le acuză de problemele economice ale acestei ţări din Europa Centrală, relatează AFP.

Economia ungară s-a contractat în trimestrul trei, faţă de trimestrul doi, iar inflaţia a depăşit 20 şi atinge chiar 45% în domeniul alimentaţiei.

Guvernul ungar a lansat o ”consultare naţională” în acest subiect şi a împânzit ţara cu afişe cu un mesaj şi o fotografie cu o rachetă.

”Sancţiunile Bruxellesului ne ruinează”, scrie pe aceste afişe.

Viktor Orban s-a declarat pregătit ”să combată” un eventual nou pachet de sancţiuni şi să facă în aşa fel încât Ungaria, foarte dependentă de hidrocarburi ruseşti să fie ”scutită”, la fel ca în embargoul petrolului.

”Acum furnizăm arme distrugătoare, antrenăm militari ucraineni pe propriul nostru teritoriu, impunem sancţiuni în energie (…). Dvenim parte integrantă, a conflictului, insistă Orban.

”Încă nu se treage în noi, dar suntem pe punctul să devenim un beligerant. Europa joacă un joc foarte periculos”, a conchis el.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *