Cultură

Sandu Grecu: A fost o lupta dintre vechi si nou

Luni a avut loc Congresul Uniunii Teatrale din Moldova care, dupa un incitant duel conceptual, l-a ales in calitate de presedinte al Uniunii pe Sandu Grecu, director artistic si prim-regizor al Teatrului municipal „Satiricus I. L. Caragiale”. El a acumulat 116 voturi, iar contracandidatul sau, ex-presedintele UNITEM, Aurelian Danila – 100.

Solicitat de TIMPUL, Sandu Grecu a declarat: „La acest for s-a dorit o schimbare si ma bucur ca, daca nu s-a intamplat in societate, cel putin ea s-a produs in cadrul UNITEM. Pentru noi este important sa reformam intregul UNITEM. Am pledat pentru varianta zero si ea imi da dreptul sa pornesc cu o noua conducere, o noua organizare si o noua organigrama in institutie”. UNITEM, a mentionat Grecu, trebuie sa fie mai degraba un sindicat de creatie, pentru ca a trecut timpul „cand aveam niste uniuni docile, sovietizate si socializate, al caror singur scop era sa propage ideologia comunista in mase”. Potrivit lui, astazi scopul uniunilor de creatie e sa apere omul de creatie,sa-i creeze conditii ca el sa poata fauri si, numai in acest mod, vor putea fi identificate valorile noi. Sandu Grecu intentioneaza sa recupereze intreg patrimoniul instrainat al UNITEM, inclusiv sediul Uniunii si Casa Actorului. De asemenea, el considera oportuna fondarea unei reviste de teatru.
 

Sandu Grecu ne-a mai spus ca la acest congres s-a dat o lupta crancena intre vechi si nou. Pentru el au votat actorii de la toate teatrele din republica si, de aceea, se bucura ca a devenit un presedinte al celor care produc teatru. Intrebat cum va cumula cele doua functii, el a amintit ca si Ion Caramitru, la Bucuresti, este director al Teatrului National si presedinte al Uniuni Teatrale din Romania. Solicitat de TIMPUL sa se pronunte pe marginea deciziei congresului de luni, deja ex-presedintele UNITEM, Aurelian Danila, ne-a declarat ca „acest congres a fost cam haotic”. „Am fost primul care l-am felicitat pe Sandu Grecu si-i doresc sa faca ceea ce si-a propus in program”. Aurelian Danila a spus ca se va bucura daca noul presedinte va face mai mult decat ceea ce s-a realizat in ultimii patru ani.
 

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.