Sănătate

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a minții

1. Amintiţi-vă mereu că, dacă vă gândiţi la lucruri bune, atunci se vor produce lucruri bune. În schimb, contrariul e tot atât de adevărat.

2. Sunteţi ceea ce gândiţi că sunteţi. Dacă vă gândiţi că sunteţi făcut pentru a fi nefericit, veţi fi nenorocit, dacă vă gândiţi tot timpul că sunteţi bolnav, veţi deveni bolnav. Dacă vă simţiţi neadaptat, veţi da greş peste tot.

3. Nu uitaţi că subconştientul vostru nu argumentează niciodată. El acceptă simplu şi fără justificare ideile sau raţionamentele conştientului, oricare ar fi ele. Puteţi să vă convingeţi subconştientul că pământul e plat, că apa îmbolnăveşte de cancer sau altceva tot atât de absurd. Deci mare atenţie la ce spuneţi subconştientului vostru.

4. Aveţi libertatea de a alege. Toată existenţa noastră e bazată pe liberul arbitru. Aveţi posibilitatea de a alege, atunci de ce nu aţi alege fericirea, sănătatea şi prosperitatea?

5. Rolul principal al conştientului vostru este de a ocroti integritatea subconştientului, ca să nu fie copleşit de impresii false sau eronate. Dar – atenţie! – conştientul este cel care alege natura convingerilor voastre; precizaţi cele care vă aparţin în mod exclusiv.

6. Sugestiile şi comentariile altora nu au nicio putere asupra voastră, în afara cazului în care hotărâţi în alt fel – ceilalţi nu pot accesa subconştientul vostru. Comentariile acestea însă vă pot prejudicia, în momentul în care spiritul conştient le repetă de mii de ori, până când reuşeşte să convingă subconştientul de adevărul lor.

7. Fiţi atenţi la ce rostiţi. Dacă vă petreceţi timpul repetând că sunteţi incapabil, subconştientul vostru vă va lua în serios. El nu face deosebirea între realitate şi imaginar, el crede cu sfinţenie tot ce-i relatează conştientul, în măsura în care aceste cuvinte i se repetă de multe ori. Ca să nu-l induceţi în eroare, în loc să spuneţi „nu pot”, spuneţi „pot”. Transmiteţi-i ideea că reuşiţi tot ce vă propuneţi şi acest lucru se va împlini.

Nota bene: Există şapte emoţii pozitive majore şi şapte emoţii negative majore. Cele negative se implantează singure în impulsurile de gândire care garantează transferul către subconştient. Cele pozitive trebuie injectate, prin principiul autosugestiei, în impulsurile de gândire pe care un individ vrea să le transfere asupra subconştientului său.

Aceste emoţii sau impulsuri sentimentale sunt ca drojdia dintr-o pâine, căci constituie elementul de acţiune ce transformă impulsurile de gândire din stare pasivă în stare activă. Este important să te bazezi pe cele pozitive şi să le eviţi pe cele negative atunci când dai instrucţiuni subconştientului tău.
Cele şapte emoţii pozitive majore:

● Dorinţa
● Credinţa
● Iubirea
● Sexul
● Entuziasmul
● Romantismul
● Speranţa

Există şi alte emoţii pozitive, dar acestea şapte sunt cele mai puternice şi cele mai folosite în mod obişnuit în efortul creator. Stăpâneşte aceste şapte emoţii (ele nu pot fi stăpânite decât prin aplicare), iar celelalte emoţii pozitive îţi vor sta la dispoziţie oricând.
Cele şapte emoţii negative majore:

● Frica
● Gelozia
● Ura
● Răzbunarea
●Lăcomia
● Superstiţia
● Mânia

Emoţiile pozitive şi cele negative nu îţi pot popula mintea în acelaşi timp
Unele sau altele trebuie să prevaleze. Stă în răspunderea ta să te asiguri că emoţiile pozitive constituie influenţa dominantă a spiritului. Aici îţi va veni în ajutor legea deprinderii.

Nu îţi poţi controla subconştientul decât respectând în mod susţinut aceste instrucţiuni. Prezenţa unui singur element negativ în conştientul tău este suficientă pentru a-ţi distruge toate schimbările ajutorului constructiv din subconştientul tău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *