Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove.
Acesta este, de altminteri, motivul pentru care colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.
Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii.
În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru dragii lor dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo.
Tot acum, în bătrâni se făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată.
Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea – o iarnă geroasă. În vechime, românii dădeau pomeni, însoţite de câte o lumânare aprinsă, de sufletul copiilor morţi nebotezaţi şi al rudelor care s-au săvârşit din viaţă fără feştilă la căpătâi. Şi mai credeau bunicii şi străbunicii noştri că, în această zi de mare sărbătoare creştinească, se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot pricepe graiul animalelor.
De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se cere ca oamenii învrăjbiţi să se împace şi să-şi ceară iertare, pentru ca Postul Crăciunului să le fie întru zidire şi înduhovnicire. În popor, oamenii făceau la această dată apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane şi aprinzând câte o lumânare.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”. În tradiţia populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor. Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea.
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numită în popor şi Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă „ceea ce se face văzută”. Sinaxarul din Minei spune: „Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”.
Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiţie există foarte multe referinţe la ea. În relatarea din „Vieţile Sfinţilor” despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului. Cum s-a derulat procesiunea, ce au spus Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, precum şi arhiereul Zaharia, vom vedea din scurta istorioară despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor de a o aduce în dar lui Dumnezeu pe copila lor. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde vieţuiau, şi aducând şi cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară cu podoabă împărătească. Despre aceasta mărturisesc Sfinţii Părinţi cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!”
Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”. Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai mare”.
Drumul de la Nazaret la Ierusalim
Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstita şi slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile. Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la Biserică, ducând într-însa pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului, care povesteşte că Sfânta Ana ar fi grăit aşa: „Purtaţi, fecioare, făclii şi călătoriţi înaintea mea şi înaintea dumnezeieştii copile!” Iar sfinţii ei părinţi, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândeţe şi cu cinste o duceau între dânşii. Toată mulţimea rudeniilor, vecinilor şi cunoscuţilor urma cu veselie, ţinând făclii în mâini şi înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Toţi lăudau ieşirea ei, toate rudeniile, vecinii şi câţi erau în legătura dragostei urmau părinţilor ei. Părinţii se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maica, iar copilele şi fecioarele mergeau înaintea dumnezeieştii copile, purtând făclii, şi erau ca un şir de stele care strălucesc împreună cu luna. Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă şi cu multe lumini; şi nu numai cetăţenii de jos ai Ierusalimului, ci şi cei de sus, adică sfinţii îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita aducere a Preacuratei Fecioare Maria.
Împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieşit preoţii care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu şi cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la uşile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea aşa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfinţeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, uşa vieţii, către Milostivul dătător! Vino, chivotul Cuvântului, către lăcaşul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria şi veselia lumii!” Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca şi către un prooroc, arhiereu şi rudenie a lor: „Primeşte, Zaharia, pe cortul cel curat; primeşte, preotule, sicriul cel fără de prihană; primeşte, proorocule, cădelniţa şi cărbunele cel nematerialnic, primeşte dreptule tămâia cea duhovnicească”. Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povesteşte Sfântul Gherman: „Primeşte, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primeşte-o şi o sădeşte pe ea în muntele cel sfânt, în locaşul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârşire cele ce bine a voit pentru dânsa”.
Minunea urcării treptelor
Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în Templul din Ierusalim, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, şi la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoţii şi leviţii care intrau în slujbă. Deci drepţii părinţi au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Şi alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înţeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârşită. Atunci se mirau toţi când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca şi cum ar fi fost desăvârşită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se mira de aceasta şi, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu înţelegea mai înainte cele ce aveau să fie.
Intrarea în Sfânta Sfintelor
Apoi ţinând prunca de mână, zice Sfântul Gherman, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului…” Iar prunca, săltând şi bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deşi era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârşită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Astfel a fost dusă în Biserica Domnului Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin şi tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, şi heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril al Alexandriei şi a lui Grigorie de Nissa, între biserică şi altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Şi nicidecum nu era cu putinţă vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul. Să fie dar Preasfintei şi Celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi, slavă şi mulţumire! Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, cinste şi laudă, de la toate neamurile în veci! Amin. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 21 noiembrie 2012)
Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi ofrande –bucate de post, peşte şi lumânări -duse la biserică şi sfinţite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reuşite şi o bună vedere.
Tradiţia spune că atunci când credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie. În ziua praznicului se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi pentru cei înecaţi. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, se ung uşile şi ferestrele cu usturoi.
Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif.
Această sărbătoare a luat naştere în secolul al VI-lea. Astfel, la 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară Maria, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.
