Sărbătoream Sfântul Vasile pe ascuns

Câteva personalități notorii ne-au povestit cum au rezistat obiceiurile noastre pe timpul sovieticilor în satele moldovenești.

Sărbătorile de iarnă sunt cele mai bogate în datini. De-a lungul timpului, oamenii le-au respectat cu sfințenie și le-au menținut în viață în pofida cumpenelor istorice. În perioada regimului sovietic, acestea au fost interzise pentru a elimina orientarea spre cultura națională în scopul impunerii principiilor socialiste. Dar se pare că rădăcinile poporului român au fost mai puternice decât încercările istoriei. Pe lângă colindele propriu-zise, repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor românești cuprinde cântecul de stea, plugușorul, sorcova, jocuri cu măști (ursul, capra), teatrul popular și dansuri (căluții, călușarii).

Tinerii – promotori ai datinilor

Urătorii foloseau obiecte care imită sunetele din universul de altădată al agricultorilor: talanca, clopoțeii, biciul, scârțâitoarele. Biciul este acela care îndeamnă boii la arat, scârțâitoare imită sunetele căruțelor care duc cereale, iar talanca și clopoțeii erau atârnate la gâtul animalelor.

Semnificațiile colacului

La final de urări, gazdele ofereau băieților daruri în semn de mulțumire. Cel mai des era oferit colacul, care semnifică continuitatea vieții pe pământ. Cetele de băieți selectau casele care urmau să fie urate. Ei intrau mai ales la fetele nemăritate, pe care le curtau. Acestea pregăteau colacul din cea mai bună făină, împletit în șase și înfrumusețat cu lână roșie și busuioc. Aceste momente semnificau prilejul de cunoaștere a tinerilor și inițiere în etapa următoare, de măritiș.

De la mijlocul anilor 40 ai secolului trecut, o bună parte din tradițiile populare au început să fie uitate, din cauza războiului și a urmărilor acestuia. În anii 60, ateismul combătea agresiv tradițiile populare. „Dar aceste obiceiuri nu au încetat niciodată,” ne spune Maria Ciocanu. Ele erau practicate pe ascuns în satele din Republica Moldova. Jocurile și cetele mari de urători s-au păstrat până în anii 70-80. Astăzi, în raionul Nisporeni, unde a copilărit Maria Ciocanu, tinerii încearcă să renască aceste tradiții. „Nu sunt acele obiceiuri pe care le țin minte din adolescență, dar îmi place să le ascult și așa cum sunt”, a mai adăugat aceasta.

„Era o rușine mare să te îmbeți la urat”

Vitalie Rusu, actor la Teatrul „Mihai Eminescu”, își amintește că, în copilăria sa, tradițiile erau interzise. Dar în pofida acestui fapt, tinerii din sat organizau pe ascuns urături. Era perioada vacanței de iarnă și copiii căutau cumva să se distreze. „Mi-a rămas în memorie iarna anului 1949, după secetă. Urătorii primeau colaci făcuți din „măcucă” sau din cea mai proastă faină și tărâțe, rar de tot se dădeau colaci albi. Alte mulțumiri pentru cetele urătorilor erau bomboanele, pe care le numeam pernuțe de gem și câteva copeici”, își amintește actorul.

Nici în raionul Ungheni tradițiile nu au dispărut. „Flăcăii din sat trebuiau să meargă cu uratul la case unde erau fetele mari”, ne spune profesorul și regizorul Iustin Scarlat. Pedagogii organizau pe ascuns fie în școală, fie acasă la cineva, serate dedicate sărbătorii Sfântului Vasile. Copiii se duceau cu plăcere la urat. Chiar Iustin Scarlat, împreună cu 2-3 băieți, se ducea în fiecare an să-și ureze neamurile. Tata îi pregătea hainele și cele necesare pentru sărbătoare. Își amintește că părinții îl învățau cum să se comporte în casa gazdelor. „Ne spunea că la nași trebuia să sărutăm mâna. Să nu cinstim vin, chiar dacă eram invitați. Era o rușine mare să te îmbeți”, a adăugat pro¬fesorul de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Când se porneau la urat, selectau casele la care vor intra. După ce vizitau rudele, intrau la acei gospodari care creșteau în grădină mere sau nuci. „Nu vedeam mere mult timp. Nucile, la fel, erau la mare căutare”, povestește Iustin Scarlat. Unii oameni ambalau nucile în hârtie de bomboane. Urătorii primeau de asemenea colaci. Gazdele dădeau copiilor colaci împletiți în două, iar cei mari luau colaci împletiți în patru.

Cuvintele „Hăi, hăi” din urătură nu sunt decât îndemnul plugarului pentru animale care lucrau pământul sau care trăgeau carele cu produse alimentare.

Actrița Ninela Caranfil, fiind copil al doctorului Chiril Caranfil, spune că nu a putut participa la aceste tradiții, fiindcă teroarea regimului sovietic avea ca scop nimicirea folclorului național. În acele vremuri era interzis totul ce ținea de cultura națională, de biserică. „Acum am revenit în albia noastră, la rădăcinile noastre. Valorile naționale pe care trebuie să le transmitem mai departe acum se bucură de o libertate. Astăzi este o tendință de a renaște tradițiile. Dar, evident, aceasta se întâmplă la sate. În orașe copiii nu prea știu sau nu au de la cine învăța aceste obiceiuri”, a adăugat Ninela Caranfil.

„Semănatul”, „Pluguşorul” și „Plugul cel Mare” sunt cele mai importante texte „magice" care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică. Datorită oamenilor cu suflet mare, ele au șansa să renască și să fie transmise mai departe generațiilor tinere.